Papa Leon: Oboseala vieții este boala timpurilor noastre
25.06.2025, Vatican (Catholica) - „O boală foarte răspândită în timpul nostru este oboseala vieții: realitatea ni se pare prea complexă, grea, dificil de înfruntat”, dar existența „trebuie înfruntată și împreună cu Isus putem face acest lucru bine”. Papa Leon XIV a încurajat la credință în puterea lui Cristos în cateheza rostită astăzi, 25 iunie, în timpul audienței generale, a șasea din pontificatul său și ultima înainte de pauza de vară (audiențele vor fi reluate miercuri, 30 iulie).
Continuând ciclul despre vindecările lui Isus ca semn de speranță, Sfântul Părinte a observat că adesea, în fața necazurilor vieții, „adormim, cu iluzia că la trezire lucrurile vor fi diferite” și „uneori ne simțim blocați de judecata celor care pretind să pună etichete despre ceilalți”. Dar Suveranul Pontif s-a oprit asupra a două episoade din Evanghelia după Marcu pentru a arăta cum, intrând în relație cu Isus și cunoscându-l în profunzime, se poate extrage „o forță” care vindecă rănile cele mai adânci, răstoarnă situațiile cele mai dificile și chiar trezesc sufletele moarte.
Acțiunile unui tată și ale unei femei bolnave
„În Evanghelia după Marcu se întrețes două episoade”, „cel a unei fete de 12 ani, care zace bolnavă în pat și este pe punctul de a muri, și cea a unei femei care, de 12 ani, suferă de hemoragii”, a explicat Papa. Atât tatăl acestei tinere, cât și femeia bolnavă acționează și se mișcă pentru a găsi o soluție la dificultățile lor. Primul „nu rămâne în casă să se plângă de boala fiicei sale, ci iese și cere ajutor” și nu se folosește de poziția sa de conducător al sinagogii pentru a trece înaintea altora. „Nu își pierde răbdarea și așteaptă”, a continuat Sfântul Părinte. Femeia cu hemoragie, în schimb, „cu mare curaj”, decide să își schimbe viața, în ciuda faptului că „toți îi spuneau să stea la distanță, să nu se arate”, „o condamnau să rămână ascunsă și izolată”. „Uneori, și noi putem fi victime ale judecății altora, care pretind să ne îmbrace într-o haină care nu este a noastră. Și atunci ne simțim rău și nu reușim să ieșim din această situație.”
Actul de credință al femeii
Dar ambele persoane se bazează pe credința lor în Isus. Tatăl, când „vin să îi spună că fiica lui a murit și că nu are rost să îl deranjeze pe Învățător”, continuă „să aibă credință și să spere”, a subliniat Papa. Femeia „intră pe calea mântuirii când în ea încolțește credința că Isus o poate vindeca”. Pontiful s-a întrebat cum de atâția din mulțime îl atingeau pe Cristos, dar numai ea este vindecată în momentul în care îi atinge haina. „Unde este diferența?”, a întrebat el. Și a răspuns explicând că „de fiecare dată când facem un act de credință îndreptat către Isus, se stabilește un contact cu El și imediat iese din El harul Său”. Uneori „nu ne dăm seama”, dar Papa a insistat că „în mod secret și real, harul ne ajunge și din interior transformă încet viața”. „Poate că și astăzi multe persoane se apropie de Isus în mod superficial, fără a crede cu adevărat în puterea Lui. Pășim pe podeaua bisericilor noastre, dar poate că inima noastră este în altă parte! Această femeie, tăcută și anonimă, își învinge temerile, atingând inima lui Isus cu mâinile ei considerate necurate din cauza bolii. Și iată că imediat se simte vindecată. Isus îi spune: «Fiica Mea, credința ta te-a mântuit. Mergi în pace.»”
Importanța la a fi aproape de tineri
Suveranul Pontif a continuat amintind cuvintele pe care Isus le spune tatălui, și anume „nu te teme” și să ai credință, când descoperă că fiica lui a murit. Cristos intră apoi în camera tinerei și îi spune: „Talità kum – Fetiță, ridică-te!” și ea „se ridică în picioare și începe să umble”. „Acest gest al lui Isus ne arată că El nu numai că vindecă orice boală, ci și trezește din morți”, subliniază Papa. „Pentru Dumnezeu, care este Viața veșnică, moartea trupului este ca un somn.” El ne avertizează însă asupra „morții adevărate”, adică „cea a sufletului: de aceasta trebuie să ne temem!”
Pontiful a subliniat, de asemenea, că Isus le spune părinților să hrănească fetița după ce a înviat-o, un „alt semn foarte concret al apropierii lui Isus de umanitatea noastră”, dar și un semn de întrebare mai profund cu privire la modul în care trebuie să le vorbim tinerilor de astăzi, adesea primii care se simt pierduți sau descurajați de viață. „Când copiii noștri sunt în criză și au nevoie de hrană spirituală, știm să le-o dăm? Și cum putem să o facem dacă noi înșine nu ne hrănim cu Evanghelia? Dragi frați și surori, în viață sunt momente de dezamăgire și descurajare, și există și experiența morții. Să învățăm de la acea femeie, de la acel tată: să mergem la Isus – El ne poate vindeca, ne poate face să renaștem.”
