Anunțuri din Dieceza de Timișoara

18.07.2025, Timișoara (Catholica) - ORDINARIATUL EPISCOPAL ȘI BIROURILE CENTRALE
1. Programe pentru tineri
– Conform planului pastoral publicat de Centrul Diecezan de Tineret, vor avea loc următoarele programe:
Jubileul tinerilor la Roma – Cu ocazia Anului Sfânt 2025, în perioada 28 iulie – 3 august a.c. la Roma va avea loc pelerinajul tinerilor, la care vor participa și un grup și din Dieceza de Timișoara. Conform programului de pe site-ul oficial al Jubileului, Sfânta Liturghie de deschidere va fi celebrată în 29 iulie a.c. de la ora 18.00 în Piața San Pietro, iar Sfânta Liturghie de încheiere va fi celebrată de Papa Leon al XIV-lea duminică, 3 august, la ora 9.30 la Tor Vergata.
În perioada 12-16 august 2025 la Șumuleu-Ciuc, loc renumit de pelerinaj în Transilvania, va avea loc o întâlnire a tineretului romano-catolic, întâlnire care se organizează anual și întrunește participanți vorbitori de limbă maghiară.
2. Festivalul Internațional „Orgile Cetății”
În perioada, 2 iulie – 10 septembrie a.c., la Timișoara se va desfășura cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional „Orgile Cetății”, o inițiativă a Asociației Culturale Timorgelfest. Concertele se vor desfășura în mai multe biserici ale orașului, printre care și multe biserici romano-catolice. Programul Festivalului este următorul:
23 iulie / ora 20.00 – biserica romano-catolică Sf. Ecaterina, Timișoara-Cetate
Recital de muzică sacră, Ligia Popescu (soprană), Violeta Tiponuț (soprană), Emanuel Nicoară, Cristina Struța – orgă
27 iulie / ora 20.00 – Centrul Reformat Noul Mileniu
Recital de orgă și trompetă, Stefano Manfredini – orgă, Innocenzo Caserio – trompetă (Italia)
1 august / ora 20.00 – biserica romano-catolică „Preasfânta Inima a lui Isus”
Recital de orgă și oboi, Ignace Michiels – orgă, Balder Dendievel – oboi (Belgia)
2 august / ora 9.30 – Piața Unirii, Atelier de pictură coordonat de Cristina Pop
3 august / ora 20.00 – biserica romano-catolică „Millennium” din Timișoara
Recital de orgă, András Gábor Virágh (Ungaria)
6 august / ora 20.00 – biserica Înălțarea Sfintei Cruci Piaristă
Recital de orgă și muzică sacră, Levente Kuzma – orgă (Ungaria), Dóra Szép-Szabó – soprană (Ungaria)
10 august / ora 20.00 – Sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru
Recital de orgă susținut de studenții clasei de orgă a Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara
13 august / ora 20.00 – sinagoga din Cetate, Timișoara: Recital jazz improvizație, Teodor Pop
24 august / ora 20.00 – biserica romano-catolică Sf. Iosif din Timișoara-Fratelia
Recital West Brass Quintet, Corneliu Meici – trompetă, Andrei Candrianu – trompetă, Iulius Mecea – corn, Bogdan Dijmărescu – trombon, Felix Burghelea – tuba
31 august / ora 20.00 – biserica romano-catolică din Timișoara-Iosefin
Recital de orgă și contrabas, Roxana Ardeleanu – orgă, Arthur Balogh – contrabas
3 septembrie / ora 20.00 – biserica romano-catolică din Mehala
Recital vocal cu orgă, Aura Twarowska – mezzosoprană, Daniel Zah – tenor, Cristina Struța – orgă
7 septembrie / ora 20.00 – biserica reformată „Cetate”
Recital de orga, duduk și poezie, Cosmin Balean – duduk, Cristina Struța- orgă, Daniela Bostan – actriță
9 septembrie / ora 19.00 – biserica Sfântul Rochus din Timișoara-Freidorf
Recital educativ pentru copii
10 septembrie / ora 20.00 – biserica adventistă Betania din Timișoara
Concert de orgă și orchestră, Filip Sebean – orgă, Andreas Schein – dirijor, Musica Sacra Temeswar
3. Participare la Sozialakademie Dortmund
În perioada 23 iulie – 9 august a.c. Institutul Kommende Dortmund, institutul social al Arhiepiscopiei de Paderborn, Germania, academie socială catolică recunoscută va găzdui școala de vară intitulată Sozialakademie. La formare din Dieceza de Timișoara va participa Ioan Motolan student la Institutul Teologic Romano-Catolic Alba Iulia. „Începând cu anul 2007, institutul Kommende Dortmund oferă o școală de vară de câteva săptămâni pentru seminariștii din Europa Centrală și de Est, sub motto-ul «Să dăm suflet Europei». Ceea ce a început ca un experiment îndrăzneț este acum un program de formare preoțească bine stabilit și foarte căutat. Încă de la început, acest program a fost sprijinit de Consiliul Pontifical pentru Justiție și Pace” – se poate citi pe site-ul oficial al acestui institut.
4. Pelerinaje la Maria Radna
– După o mai veche tradiție, și în acest an de sărbătoarea Sfinților Ioachim și Ana se va organiza Pelerinajul credincioșilor timișoreni la Maria Radna. Sf. Liturghie se va celebra sâmbătă, 26 iulie a.c. la ora 10.30.
– În cadrul Anului Familia Amoris laetitia Papa Francisc de pie memorie a instituit Ziua Mondială a Bunicilor și Persoanelor Vârstnice, care are loc anual în a patra duminică a lunii iulie (în acest an 27 iulie), în preajma sărbătorii sfinților Ioachim și Ana. Rugămintea Sfântului Părinte a fost ca în biserici să se celebreze o Sf. Liturghie pentru persoanele în vârstă, să se roage pentru ei, dacă este posibil, să se organizeze programe spirituale, iar cei care nu se mai pot deplasa, să fie vizitați în căminele lor. În Dieceza de Timișoara Pelerinajul bunicilor și vârstnicilor la Maria Radna va fi organizat sâmbătă, 26 iulie a.c., după următorul program:
Ora 9.30 – Sosire și posibilitate de Spovadă
Ora 10.30 – Sfânta Liturghie
Ora 11.45 – Devoțiunea Calea Sf. Cruci
Ora 12.30 – Prânz (pentru cei care rămân și la programele de după-amiază)
Ora 13.30 – Impuls (în limba română în Bazilică, în limba maghiară în mănăstire, aula de la etajul II)
Ora 14.00 – Discuții în grupuri mici
Ora 15.00 – Adorație în biserică
Ora 15.30 – Plecare.
Pelerinajul credincioșilor catolici germani la Maria Radna
Cu ocazia sărbătorii franciscane „Portiuncula”, va avea loc sâmbătă, 2 august 2025, deja tradiționalul pelerinaj al credincioșilor catolici germani la Maria-Radna. Programul este următorul:
Ora 10.30: Cântece mariane în Bazilică Maria Radna
Ora 11.00: Sfânta Liturghie solemnă, de pelerinaj, celebrată de E.S. Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan, împreună toți preoții prezenți, din țară și străinătate, care vor sosi cu pelerinii. Omilia va fi rostită de pr. Günther Loch, paroh de Astheim-Trebur-Geinsheim. Cadrul muzical al Sf. Liturghii va fi asigurat de dr. Franz Metz, organist și muzicolog originar din Banat și Wilfried Michl (bariton). În programul concertului se regăsesc piese muzicale ale compozitorilor bănățeni dar și nenumărate cântece mariane bine-cunoscute.
Ora (circa) 12.30 / 13.00 – Prânzul în aer liber (pentru cei interesați, înscrieri la j.cadarean@yahoo.com / Tel. 0729919965).
Ora 14.30: – Devoțiunea Calea Sfintei Cruci pe dealul din spatele Bazilicii (în caz de vreme nefavorabilă, în Bazilică) împreună cu preoții prezenți.
Ora 16.00: Concert în Bazilică susținut de dr. Franz Metz (orgă) și invitații săi: Ildiko Hadar-Babenco (soprană), Julia Szabo (alt), Wilfried Michl (bariton), Sara Busuioc (violină). În programul concertului se regăsesc piese muzicale de J.S. Bach, F. Liszt, F. Mendelssohn dar și ale unor compozitori bănățeni.
Pelerinilor le este oferită ocazia de a efectua: vizită în Muzeul Mănăstirii Maria-Radna (la care se ajunge prin holul lateral, din stânga, din Bazilică și prin curtea interioară a mănăstirii), vizita la magazinul de suveniruri și obiecte devoționale al mănăstirii respectiv vizita la Infocentru (la care se ajunge prin holul lateral, din stânga din Bazilică și prin curtea interioară a mănăstirii).
Pelerinajul credincioșilor de etnie slovacă la Maria Radna
Sâmbătă, 9 august 2025, începând cu ora 11.00 în Bazilica Maria Radna Excelența Sa László Böcskei, Episcop diecezan de Oradea, va celebra o Sf. Liturghie pentru credincioșii de etnie slovacă din Dieceza de Timișoara și Dieceza de Oradea, în cadrul deja tradiționalului pelerinaj al credincioșilor romano-catolici slovaci la Maria-Radna. La Sf. Liturghie va concelebra Excelența Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan de Timișoara.
5. Hramul bisericii din Horia
Comunitatea romano-catolică din Horia, filială a parohiei Arad-Micalaca sărbătorește în zilele de 2 și 3 august a.c. 200 de ani de la sfințirea bisericii locale. Programul este următorul:
Sâmbătă, 2 august:
La ora 18:00: comemorarea strămoșilor în cimitir
La ora 20.00: bal cu muzică live.
Duminică, 3 august:
La ora 14:00: parada portului popular german
La ora 15:00: Sf. Liturghie celebrată în biserică de E.S. Iosif Csaba Pál. Episcopul diecezan se va întâlni la ora 14.00 cu tinerii acestei comunități.
La ora 16.00: dezvelirea plăcii comemorative
La ora 17.00: program cultural.
6. Seria concertelor de muzică bisericească BANATER KONZERTSOMMER
Tradiționala serie de concerte de muzică bisericească „Banater Konzertsommer” (Vara Concertelor Bănățene), organizată de dr. Franz Metz, organist și muzicolog din Banat, va continua în această vară. În acest an, dr. Metz, organist și muzician bisericesc la St Pius, München și la Maria Rammersdorf, va fi însoțit de artiștii: Ildiko Hadar-Babenco (soprană), Julia Szabo (alt), Wilfried Michl (bariton), Sara Busuioc (violină). În program figurează lucrări din creația compozitorilor J.S. Bach, C. Franck, D. Bedard, F. Mendelssohn, și ai compozitorilor bănățeni Ranftl, Schiespiel, Hazslinszky, Weber și alții. Intrarea este liberă.
Programul CONCERTELOR BANATER KONZERTSOMMER 2025 este următorul:
– Vineri, 1 august 2025, ora 19.30, Domul Sf. Gheorghe, Catedrala Romano-Catolică din Timișoara.
– Sâmbătă, 2 august 2025, ora 16.00, biserica de pelerinaj, Bazilica Maria Radna.
– Duminică, 3 august 2025, ora 19.00, în biserica romano-catolică din Lenauheim.
7. Cerc biblic la Ordinariatul Episcopal
La inițiativa Excelenței Sale Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan, la Ordinariatul Episcopal a luat ființă un cerc biblic pentru adulții tineri. Întâlnirile au loc după posibilități în fiecare prima și a treia joi a lunii de la ora 19.00. Următoarea întrunire va avea loc joi, 7 august 2025 de la ora 19.00.
8. Adorație euharistică în Domul Sf. Gheorghe
Vineri, 8 august 2025, după Sf. Liturghie din Domul Sf. Gheorghe, Catedrala Romano-Catolică – celebrată la ora 18.30 – va urma o Adorație Euharistică care va dura până la ora 22.00. În încheiere va fi recitată rugăciunea Completoriului. Coordonator: pr. canonic Nikola Lauš, directorul Cancelariei diecezane.
9. Sfântă Liturghie pontificală la Bulci
Duminică, 10 august a.c., cu începere de la ora 17.00, E.S. Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan, va celebra o Sfântă Liturghie în biserica romano-catolică din Bulci. Vechea bisericuță din Bulci este dedicată solemnității Ridicării cu Trupul și Sufletul la Cer a Sf. Fecioare Maria. Comunitatea de aici este administrată de parohia Radna.
10. Expoziția MILLENNIUM CSANADIENSE MXXX – MMXXX se prelungește
Expoziția jubiliară intitulată MILLENNIUM CSANADIENSE MXXX – MMXXX, dedicată aniversării a 1000 de ani de la întemeierea Episcopiei de Cenad în anul 1030, episcopie a cărei succesoare este și Dieceza de Timișoara și deschisă în Domul Sf. Gheorghe, Catedrala romano-catolică din Timișoara se prelungește până în data de 4 august a.c. Expoziția face parte dintr-o serie de manifestări jubiliare și va prezenta, în fiecare an, până în 2030 – anul jubileului – câte o etapă din istoria Bisericii noastre locale, ilustrând trecutul și prezentul vechii Episcopii de Cenad, precum și ale celor trei Dieceze, înființate separat pe teritoriul acesteia după 1920: Dieceza de Timișoara, Dieceza de Szeged-Csanád și Dieceza de Becicherecul Mare/Zrenjanin.
ARHIDIACONATUL DE TIMIȘ
1. Adorații euharistice în biserica din Fratelia
În biserica parohială Sf. Iosif din Timișoara VI-Fratelia, are loc în fiecare joi, după Sfânta Liturghie de la ora 18.00 o Adorație euharistică în cinstea Preasfintei Inimi a lui Isus, respectiv având intenția de rugăciune pentru noi vocații preoțești și călugărești.
2. Hramuri în Arhidiaconat
– În data de 26 iulie 2025 se sărbătorește hramul bisericii din Deta, sfințită în cinstea Sf. Ana. La invitația pr. Attila Lokodi, parohul acestei comunități, Sf. Liturghie solemnă cu începere de la ora 11.00 va fi celebrată de pr. Nikola Lauš, canonic, director al Cancelariei Episcopale. Cu ocazia hramului duminică, 27 iulie a.c. după Sf. Liturghie de la ora 11.00 în biserică va avea loc un concert de orgă, susținut de organistul Marcell Sámuel Tüzes (Ungaria).
– În data de 3 august 2025, în Nițchidorf vor fi sărbătorite două jubilee: 200 de ani de existență a bisericii romano-catolice și 100 de ani de existență a monumentului eroilor din primul război mondial. Pentru a marca această ocazie, HOG Nitzkydorf și primăria din Nițchidorf invită toți concetățenii, prietenii, cunoscuții și persoanele interesate la hramul bisericii/Kirchweih cu un program cultural! Parada portului popular prin sat cu invitații și acompaniamentul muzical al Banater Musikanten Temeswar va începe la ora 16.00. În cortegiu sunt prezente mai multe grupuri de dans: Kornblumen Nitzkydorf, Vergißmeinnicht Busiasch, Hatzfelder Pipatsche, Billeder Heiderose și grupul de dans din Cenad. Sf. Liturghie festivă în biserica romano-catolică începe la ora 17.00. Celebrantul principal: părintele Lajos Máthe din Dumbrăvița. Va urma un discurs și de o ceremonie de depunere de coroane de flori la monumentul eroilor. Înainte de paradă, la ora 14.30, este prevăzută o comemorare a răposaților, în cimitir. De la ora 18.30, Kirchweih-ul/ Hramul continuă cu un program cultural în piața din fața Căminului Cultural.
Ca de obicei în trecut, mai multe standuri vor mărgini piața și va exista, de asemenea, posibilitatea de a juca popice. După cină, festivitățile se vor încheia cu un bal de Kirchweih în Căminul Cultural. Cea mai mare parte a sărbătorii va avea loc în aer liber. Toată lumea este invitată cu drag să participe. Informații suplimentare și înscriere: dr. Hella Gerber, președinta HOG Nitzkydorf și la sediul Primăriei Nițchidorf.
– În data de 9 august a.c. parohia romano-catolică din Lovrin, împreună cu Asociația Germanilor din Lovrin emigrați în Germania (HOG Lowrin), Primăria și Consiliul Local Lovrin, Forumul Democrat al Germanilor din Banat și comunitatea locală va sărbători hramul bisericii sfințită în cinstea Sf. Anton de Padova. Programul sărbătorii prevede parada portului șvăbesc la ora 9.00, cu un alai care se va deplasa la biserică, o Sfântă Liturghie solemnă celebrată la ora 11.00, în biserica parohială, după Sf. Liturghie licitarea pomului de Kirchweih, iar la ora 19.00 tradiționalul bal șvăbesc.
3. Întâlnire despre Cuvântul Vieții
În organizarea parohiei romano-catolice din Timișoara IV Iosefin, miercuri, 6 august 2025, la ora 19.30 va avea loc o întâlnire online despre Cuvântul Vieții.
ARHIDIACONATUL DE MUREȘ
1. Hramuri în Arhidiaconat
– Duminică, 3 august a.c., comunitatea din Sântana va sărbători hramul bisericii sfințită în cinstea Sfintei Ana. Programul este următorul:
2. august începând cu ora 17.00, oaspeții vor fi invitați la o hram și la cină. A doua zi, 3 august, Sf. Liturghie de hram va fi celebrată în biserica Sfânta Ana, la ora 10.30. La ora 17.00, tinerii îmbrăcați în costume populare germane vor defila și vor dansa în Parcul Katharina Ackermann. Seara, la ora 21.00 va avea loc un bal de Kirchweih. Luni, 4 august la ora 19.00 seara va mai avea loc un bal.
– Comunitatea romano-catolică din Lipova va sărbători în data de 30 august a.c. aniversarea a 700 de ani de la prima atestare documentară a parohiei și tradiționalul Kirchweih. În biserica sfințită în cinstea Sf. Ioan Nepomuk, patronul Banatului Sf. Liturghie va fi celebrată la ora 12.00 de E.S. Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan. Programul este următorul:
10:00 Plecarea perechilor de la sediul Forumului German Lipova (fosta școală germană)
12:00 Sfântă Liturghie solemnă celebrată de E.S. Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan,
13:00 Prânz – în curtea parohiei
17:00 Plecare de la sediul Forumului German Lipova spre Parcul Mic și program cultural
19:00 Bal de Kerwei – Centrul recreativ Lipova.
ARHIDIACONATUL BANATUL MONTAN
1. Hramuri în Arhidiaconat
– Biserica romano-catolică din Nermed, filială a parohiei romano-catolice din Carașova a fost sfințită în cinstea Sf. Apostol Iacob. Comunitatea locală, de limbă croată, va sărbători hramul micuței lor biserici vineri 25 și sâmbătă 26 iulie 2025. Sf. Liturghie va începe în ambele zile la ora 12.00.
– În biserica Maria Zăpezii din Reșița I. comunitatea locală va sărbători hramul în data de 3 august a.c.. Sf. Liturghie va fi celebrată la ora 10.30. La Sf. Liturghie de hram pr. Veniamin Pălie, arhidiacon al Banatului Montan, parohul acestei comunități i-a invitat și pe credincioșii din parohia Reșița II Govândari.
Birou de presă al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara
Tel. 0256/221115, e-mail: mediatm@gerhardus.ro
