Sărbătoarea Schimbării la Față la schitul carmelitan Sfânta Cruce din Stânceni

08.08.2025, Blaj (Catholica) - Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, prăznuită în data de 6 august 2025, a reunit în rugăciune la schitul „Sfânta Cruce” din Stânceni numeroși credincioși și invitați din țară și din străinătate. Evenimentul a fost marcat de prezența Preasfinției Sale Cristian Crișan, Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, și a Preasfinției Sale Virgil Bercea, Episcop al Eparhiei de Oradea Mare.
În preziua sărbătorii, marți, 5 august 2025, schitul a găzduit colocviul internațional intitulat „Spiritul profetic al lui Ilie”, organizat în parteneriat cu mai multe centre academice și confesionale. Deschiderea lucrărilor a fost realizată de Preasfinția Sa Cristian Crișan și Înaltpreasfinția Sa Serafim Joantă, Mitropolit ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Colocviul a reunit intervenții teologice și culturale din România, Franța, Germania și Statele Unite, creionând un cadru de dialog viu în jurul figurii profetului Ilie și a prezenței luminii divine în Scriptură și artă. Printre cei care au luat cuvântul s-au numărat Prim-Rabinul Rafael Shaffer, pr. Tarciziu Șerban, pr. Baptiste Sauvage, OCD, prof. Ștefan Tobler, Andrei Dumitrescu și pr. Alexandru Ioniță. Această întâlnire a constituit un prilej de dialog interdisciplinar și interconfesional, desfășurat în spiritul unei căutări comune a luminii divine în istorie, text și imagine. Seara s-a încheiat în liniște și reculegere, prin celebrarea Vecerniei sărbătorii Schimbării la față a Domnului nostru Isus Cristos.
În ziua praznicului, celebrarea liturgică a fost deschisă de rânduiala Utreniei, urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de Preasfinția Sa Virgil și Preasfinția Sa Cristian la altarul de vară al schitului. Într-o atmosferă de sărbătoare și reculegere, Maica Eliane, stareța schitului, pr. Cornel Dârle, rector al Sanctuarului Arhiepiscopal Major, preoții slujitori și credincioșii veniți în pelerinaj s-au unit în rugăciune. Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Virgil Bercea, care a evidențiat importanța întâlnirii personale cu Hristos și a continuității vieții spirituale dincolo de momentele liturgice solemne. La finalul Liturghiei, Preasfinția Sa Cristian a transmis salutul și binecuvântarea Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan, împărtășind comuniunea în rugăciune și exprimând mulțumiri pentru eforturile celor care au pregătit cu devotament această sărbătoare.
Programul s-a încheiat cu slujirea Acatistului Preasfintei Fecioare Maria și cu o agapă fraternă, la care au participat clerul, invitații și pelerinii prezenți. Schitul „Sfânta Cruce” din Stânceni, fondat în urmă cu peste trei decenii prin colaborarea Mănăstirii Sfântul Ilie și a Carmelului din Saint Rémy (Franța), rămâne un punct de referință spirituală și de dialog între confesiuni, într-un peisaj natural care favorizează liniștea și meditația. Hramul Schimbării la Față este, an de an, un prilej de reînnoire a angajamentului interior și de întărire a comuniunii în Biserică. (Ioan Gabriel Stefan pentru AEGC.ro)
