Papa Leon al XIV-lea: Să ne ridicăm privirea, să ne uităm Mama noastră
15.08.2025, Castel Gandolfo (Catholica) - Aflat la Castel Gandolfo, pentru a doua vara aceasta, acum însă doar pentru câteva zile, Pontiful s-a rugat antifonul marian împreună cu credincioșii, vorbindu-le înainte despre sărbătorita zilei: Fecioara Maria, icoană și pelerină a speranței. Redăm alocuțiunea papală după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, sărbătoare frumoasă!
Părinții de la Conciliul Vatican II ne-au lăsat un text minunat despre Fecioara Maria, pe care îmi place să îl recitesc astăzi împreună cu voi, în timp ce celebrăm solemnitatea Primirii ei la gloria cerească. La sfârșitul documentului despre Biserică, Conciliul afirmă astfel: „Mama lui Isus, după cum în ceruri, glorificată deja cu trupul și sufletul, este chipul și pârga Bisericii care va ajunge la plinătate în veacul ce va să vină, tot astfel, aici pe pământ, strălucește ca un semn de speranță sigură și de mângâiere pentru poporul peregrin al lui Dumnezeu, până când va veni ziua Domnului (cf. 2Pt 3,10)” (Lumen gentium, 68).
Maria, pe care Cristos înviat a luat-o cu Sine în glorie cu trupul și sufletul, strălucește ca icoană a speranței pentru fiii ei pelerini în istorie. Cum să nu ne gândim la versurile lui Dante, în ultimul cânt din Paradisul? În rugăciunea pusă în gura Sfântului Bernard, care începe cu „Mamă Fecioară, fiica Fiului tău” (XXXIII, 1), poetul o laudă pe Maria pentru că aici pe pământ, printre noi muritorii, este „fântână vie de speranță” (ibid., 12), adică un izvor viu, țâșnind de speranță.
Surorilor și fraților, acest adevăr al credinței noastre este perfect în ton cu tema Jubileului pe care îl trăim: „Pelerini ai speranței”. Pelerinul are nevoie de o destinație care să orienteze călătoria sa: o destinație frumoasă, atrăgătoare, care să îi conducă pașii și să îl încurajeze atunci când este obosit, care să reaprindă mereu dorința și speranța în inima sa. Pe drumul existenței, această destinație este Dumnezeu, Iubire infinită și veșnică, plinătate de viață, de bucurie, de orice bine. Inima umană este atrasă de o astfel de frumusețe și nu este fericită până nu o găsește; și, într-adevăr, riscă să nu o găsească dacă se pierde în mijlocul „pădurii întunecate” a răului și a păcatului.
Dar iată harul: Dumnezeu a venit în întâmpinarea noastră, a luat trupul nostru, făcut din pământ, și l-a luat cu sine, simbolic, spunem noi, „în cer”, adică în Dumnezeu. Este misterul lui Isus Cristos, întrupat, mort și înviat pentru mântuirea noastră; și, inseparabil de el, este și misterul Mariei, femeia din care Fiul lui Dumnezeu a luat trup, și al Bisericii, trup mistic al lui Cristos. Este vorba de un unic mister de iubire și, prin urmare, de libertate. Așa cum Isus a spus „da”, tot așa Maria a spus „da”, a crezut în cuvântul Domnului. Și întreaga ei viață a fost un pelerinaj al speranței împreună cu Fiul lui Dumnezeu și al ei, un pelerinaj care, prin Cruce și Înviere, a dus-o în patrie, în îmbrățișarea lui Dumnezeu.
Pentru aceasta, în timp ce suntem pe cale, ca indivizi, ca familie, în comunitate, în special când vin norii și drumul devine nesigur și dificil, să ne ridicăm privirea, să ne uităm la ea, la Mama noastră, și vom regăsi speranța care nu înșală (cf. Rom 5,5).
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori!
Astăzi vrem să încredințăm rugăciunea noastră pentru pace mijlocirii Fecioarei Maria, ridicată la cer. Ea, ca Mamă, suferă pentru relele care îi afectează pe copiii săi, în special pe cei mici și pe cei slabi. A confirmat acest lucru de atâtea ori de-a lungul secolelor, cu mesaje și apariții. Proclamând dogma Adormirii Maicii Domnului, în timp ce experiența tragică a celui de-Al Doilea Război Mondial era încă arzătoare, Papa Pius al XII-lea scria: „Este de sperat că toți cei care vor medita exemplele glorioase ale Mariei vor fi tot mai convinși de valoarea vieții umane” și exprima speranța ca să nu mai aibă loc niciodată „irosire de vieți umane prin incitarea la războaie” (constituția apostolică Munificentissimus Deus).
Cât de actuale sunt aceste cuvinte! Din păcate, chiar și astăzi ne simțim neputincioși în fața răspândirii în lume a unei violențe tot mai surde și insensibile la orice impuls de umanitate. Totuși, nu trebuie să încetăm să sperăm: Dumnezeu este mai mare decât păcatul oamenilor. Nu trebuie să ne resemnăm cu prevalența logicii conflictului și a armelor. Împreună cu Maria, credem că Domnul continuă să îi ajute pe fiii săi, amintindu-și de milostivirea sa. Numai în ea este posibil să regăsim calea păcii.
Și acum vă adresez salutul meu vouă, pelerini din Italia și din diferite țări. Salut comunitatea universitară de evanghelizare din Honduras; familiile din Mișcarea Iubirii Familiale, care au încheiat exercițiile spirituale; grupul de cupluri căsătorite și logodnici „Sfânta Rita”. Cele mai bune urări și sărbătoare frumoasă tuturor!
