Papa Leon s-a întâlnit cu președintele din Zimbabwe

30.08.2025, Vatican (Catholica) - Papa Leon al XIV-lea a avut o audiență privată cu președintele Emmerson Mnangagwa, din Zimbabwe, sâmbătă, 30 august. După aceea, președintele Mnangagwa s-a întâlnit, conform uzanței, cu Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat al Vaticanului, și cu Arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, secretar pentru relații cu statele și organizațiile internaționale.
Potrivit biroului de presă al Sfântului Scaun, discuțiile din cadrul Secretariatului de Stat au subliniat relațiile bune dintre Sfântul Scaun și Zimbabwe. Părțile au discutat despre mai multe aspecte ale situației politice și economice a țării din sudul Africii, în special despre colaborarea cu Biserica locală în domeniile sănătății, educației și mediului. „În timpul discuțiilor”, se arată într-un comunicat de presă, „a avut loc și un schimb de opinii cu privire la problemele regionale, subliniindu-se importanța promovării multilateralismului, dialogului și cooperării între națiuni”.
În timp ce material Vatican News nu dezvăluie alte informații, conform unui canal public de televiziune a țării vizitate de Papa Ioan Paul al II-lea în 1988, Papa Leon și oaspetele au discutat despre abolirea pedepsei cu moartea. Cam 12% din populația țării este catolică, mai exact 2,1 milioane de persoane. Structura Bisericii include două sedii mitropolitane și șase sedii episcopale. În total sunt 272 de parohii și peste 600 de preoți, Biserica Catolică jucând un rol important în țară inclusiv prin școlile și spitalele pe care le are în administrare.
