Colocviu cu Cardinalul Semeraro despre apropiata canonizare a lui Frassati și Acutis
05.09.2025, Vatican (Catholica) - Doi sfinți plini de vitalitate, cu inima înflăcărată de iubirea față de Cristos, care au trăit în lume, dar nu sunt din lume. Cardinalul Marcello Semeraro, prefectul Dicasterului pentru Cauzele Sfinților, relatează despre sfințenia tânără a lui Pier Giorgio Frassati (1901-1925) și a lui Carlo Acutis (1991-2006), pe care Papa Leon al XIV-lea îi va canoniza duminică, 7 septembrie 2025, în Piața San Pietro.
Erau tineri de vârste diferite – primul a murit la 24 de ani, al doilea la 15 – dar similari în dăruirea lor față de săraci și în hrănirea zilnică din Euharistie. „Există întotdeauna ceva surprinzător la sfinți”, afirmă Cardinalul. „Mulți dintre ei seamănă între ei și, pe de altă parte, practicarea virtuților creștine nu este niciodată un exercițiu izolat, este întotdeauna însoțită de practicarea multor altor virtuți.” S-ar putea spune că sfințenia este o simfonie, dar Cardinalul Semeraro preferă să amintească imaginea poliedrului, folosită de Papa Francisc în exortația apostolică post-sinodală „Christus vivit” când descria Biserica. „Biserica”, scria Papa Bergoglio, „poate atrage tinerii tocmai pentru că nu este o unitate monolitică, ci o rețea de daruri diferite pe care Duhul le revarsă neîncetat în ea, făcând-o mereu nouă în pofida neajunsurilor sale”.
Pier Giorgio Frassati, afirmă prefectul Dicasterului pentru Cauzele Sfinților, „întrupează modelul credinciosului laic oferit de Conciliul Vatican II. Este cel care, angajat în viață, are o experiență deosebită în diferite realități ale lumii; este ceea ce Conciliul numește natura seculară a credinciosului laic care a trăit în deplină armonie cu Evanghelia, întrupând-o în fiecare aspect.” Pentru Cardinalul Semeraro, care a scris cartea „Pier Giorgio Frassati, Alpinista dello spirito” (Pier Giorgio Frassati, alpinist al spiritului, Edizioni Messaggero Padova 2025, 184 de pagini), acțiunea ascunsă a tânărului din Torino amintește ceea ce a scris Sfântul Ignațiu de Antiohia în Scrisoarea către Efeseni: „Mai bine este a fi creștin în tăcere decât a vorbi, a o spune și a nu fi creștin”.
Faptul de a face binele fără a striga aceasta avea să se manifeste mai târziu în prezența numeroasă la înmormântarea lui Frassati a persoanelor sărace, defavorizate, oameni marginalizați pe care îi ajutase întotdeauna în secret. O umanitate care a ridicat vălul de pe ochii familiei, care nu era conștientă de dedicarea fiului lor față de cei din urmă. „Moartea lui a fost o epifanie”, subliniază Cardinalul, care crede că „Frassati a mers la săraci pentru că l-a întâlnit pe Cristos”. Și la înmormântarea lui Carlo Acutis au participat mulți oameni săraci și nici familia sa nu știa. „Acutis a fost o descoperire și pentru părinții săi; a făcut ceea ce a făcut cu posibilitățile sale de adolescent, cu posibilitățile sale de tânăr.” Carlo este exprimarea „sfințeniei unui tânăr, gata să se deschidă la viață având ca punct de referință Euharistia, autostrada sa spre cer”.
„Aceste sfințenii diferite ar trebui să ne conducă la reflecție asupra sensului vârstelor vieții.” Referința Cardinalului este la Romano Guardini și la opera sa, „Vârstele vieții”. „Frassati ne arată o vârstă a vieții deosebită, Acutis ne arată vârsta lumii adolescenței, care astăzi este poate cea mai critică fază a vieții.” Tineri oricum obișnuiți care emană o sfințenie „de la ușa de alături”, așa cum îi plăcea Papei Francisc să repete. Două figuri pe care însuși Papa Leon al XIV-lea le-a propus ca model pentru noile generații în timpul recentului Jubileu al Tinerilor. „Există sfinți”, afirmă prefectul Dicasterului vatican, „care, așa cum a subliniat mistica Madeleine Delbrel, cresc în pepiniere pentru că sunt într-un institut călugăresc, sunt consacrați. Există alții precum Acutis și Frassati care au fost în lume, sfinții străzii.” (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
