Episcopul Eduard Profittlich (1890-1942) va fi beatificat la Tallinn, Estonia
05.09.2025, Vatican (Catholica) - Primul Episcop din Estonia, martirul iezuit Eduard Profittlich, va deveni sâmbătă, 6 septembrie 2025, și primul Fericit al Bisericii din țara baltică. El va fi ridicat la cinstea altarelor la Tallinn, iar pentru a-i întâmpina pe toți pelerinii, ceremonia – prezidată de Cardinalul dominican Christoph Schönborn în numele Papei Leon – va avea loc în Piața Libertății.
Născut pe 11 septembrie 1890, în Birresdorf, Germania, Profittlich a fost al optulea dintre zece copii. Părinții săi erau agricultori onești și harnici din regiunea Rinului. Viața de zi cu zi în casa lor modestă era intens alimentată de credință și de exprimarea acesteia în Sacramente, în devoțiuni și în alte practici. Deși tatăl și mama sa se bazau pe Eduard pentru a continua activitatea agricolă a familiei, el, răspunzând la chemarea lui Dumnezeu la preoție, a intrat în seminarul diecezan din Trier în 1912, la vârsta de 22 de ani.
Fratele său, Peter, cu doisprezece ani mai mare, care intrase în Societatea lui Isus, a fost trimis în Brazilia și hirotonit preot. A murit la vârsta de 37 de ani și a fost, fără îndoială, un punct de referință pentru Eduard, care, în 1913, a simțit și el vocația pentru iezuiți și a intrat în ordinul fondat de Sfântul Ignațiu de Loyola. Întrucât Societatea lui Isus fusese expulzată din Germania, iar situația politică complexă i-a obligat pe iezuiți să se instruiască în străinătate, Profittlich a studiat filozofia și teologia la Valkenburg, Olanda, apoi a desfășurat un an de serviciu social la spitalul militar din Verviers, Belgia, în timpul Primului Război Mondial. A primit hirotonirea sacerdotală pe 27 august 1922, la Valkenburg și s-a oferit pentru misiunea din Rusia, care la acea vreme era încredințată Societății lui Isus.
În acest scop, între 1923 și 1924, a aprofundat studiile la Colegiul Maxom „Preasfânta Inimă a lui Isus” din Cracovia, în Polonia. În același timp, a cultivat devoțiunea față de Maria și față de Preasfânta Inimă, a cărei spiritualitate avea să o promoveze ulterior în Estonia. Între 1925 și 1928, a locuit în Opole (în Polonia de astăzi) și între 1928 și 1930 în Hamburg, Germania, unde activitatea sa pastorală este amintită și astăzi. După ce și-a depus ultimele voturi la 2 februarie 1930, la sfârșitul aceluiași an a obținut ceea ce avea să fie ultima sa destinație pentru aproximativ un deceniu: parohia „Sfinții Petru și Paul” din Tallinn.
Pe 11 mai 1931, la vârsta de 40 de ani, a fost numit de Papa Pius al XI-lea al doilea administrator apostolic din istoria Estoniei și primul care a locuit acolo. La acea vreme, în „Țara Mariei” – așa cum este cunoscută țara baltică din 1215, fapt amintit de Papa Francisc în 2018 – existau puțin peste o mie de catolici. Mons. Profittlich s-a angajat cu tenacitate, contribuind la creșterea Bisericii locale, ai cărei membri includeau o numeroasă reprezentanță poloneză și germană, prin construirea de biserici, distribuirea de cărți și materiale religioase, apostolatul presei, promovarea unității creștine în colaborare cu Bisericile protestante și ortodoxe, asistența acordată familiilor și tinerilor, exerciții spirituale și cateheza pentru adulți. S-a făcut cunoscut și prin predici și prin scrierile teologice și pastorale.
În 1935, i s-a acordat cetățenia estoniană. Numit Arhiepiscop de Papa Pius al XI-lea, a fost hirotonit pe 27 decembrie 1936 și și-a ales ca motto episcopal Fides et pax. Cei peste 3.000 de catolici au avut un nou păstor, iar activitatea sacramentală, asistența socială și educativă, vocațiile sacerdotale indigene și prezența vieții consacrate au crescut. Dar în 1940, a început Via crucis a micii comunități și a Arhiepiscopului său. Două ocupații ale Uniunii Sovietice (1940-1941 și 1944-1991), întrerupte de o ocupație germană (1941-1944), au schimbat destinul națiunii.
Din cauza originii sale, Monseniorului Profittlich i s-a oferit repatrierea în Germania. Cum ar fi trebuit Arhiepiscopul să reacționeze în fața acestei posibilități? Activitatea pastorală în Estonia devenea din ce în ce mai dificilă, cu persecuția sovietică ce dărâma tot ceea ce fusese construit în ultimii zece ani. După un lung proces de discernământ personal și de consultări la Roma – și luând în considerare grija Papei Pius al XII-lea pentru binele credincioșilor, dar lăsându-i decizia finală – prelatul a ales să rămână alături de catolicii săi din Estonia: „Este corect ca păstorul să fie alături de turmă, împărtășind fericirea sa și nenorocirea sa”, a recunoscut el.
Pe 8 februarie 1941, el a scris familiei sale din Germania: „Rareori m-am simțit atât de fericit în viața mea ca în acea după-amiază de joi, după ce am luat decizia mea; și niciodată nu am celebrat Sfânta Liturghie cu atâta devoțiune ca vinerea trecută, a doua zi după decizia mea. Aș fi vrut să le spun tuturor cât de bun este Dumnezeu cu noi atunci când ne dăruim complet Lui (…). Nu știu ce s-ar putea întâmpla în viitor. Dar de un lucru sunt sigur acum: voința lui Dumnezeu este ca eu să rămân aici, iar aceasta mă face fericit, și înfrunt viitorul cu mare speranță. Orice s-ar întâmpla, știu că Dumnezeu va fi cu mine. Și atunci totul va fi bine. Și viața mea și – dacă s-ar întâmpla – moartea mea vor fi o viață și o moarte pentru Cristos. Acesta ar fi cel mai frumos sfârșit al existenței mele”.
În noaptea de 27 iunie 1941, Profittlich a fost arestat și deportat la Kirov, în Rusia. După torturi teribile și interogatorii foarte dure, a fost acuzat oficial de activitate contrarevoluționară și condamnat la moarte. Apelul său a fost respins. Mulți ani mai târziu, s-a aflat că, din cauza maltratărilor suferite în închisoare, murise pe 22 februarie 1942, înainte de a fi executat. Amintirea sa este încă vie la Trier și mai ales în Estonia, în actuala și recenta (2024) Dieceză de Tallinn, care va avea în Profittlich pe primul său Fericit. Credința, curajul, sacrificiul și conduita exemplară constituie moștenirea spirituală a acestui misionar iezuit, semn al sfințeniei Bisericii. (material semnat de Pascual Cebollada, postulator al Societății lui Isus, pentru L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
