Campus pentru tineri: Cum să ne integrăm sexualitatea în viața de zi cu zi

07.09.2025, București (Catholica) - Comunitatea Magnificat a organizat la mănăstirea carmelitană din Luncani, județul Bacău, în perioada 22-24 august 2025, un campus pentru tinerii din Comunitate, dar nu numai. Echipa a fost formată din Echipa Națională pentru Tineri a Comunității, alături de care au mai slujit alți frați și surori din București, Bacău și Popești-Leordeni. Pentru însoțirea spirituală l-am avut în mijlocul nostru pe pr. Cristian Aiojoaei OFMConv.
Au fost prezenți 28 de tineri, cu vârste între 14 și 28 ani, care s-au bucurat de jocuri, momente de împărtășire în grup, rugăciune carismatică și adorație împreună, sesiuni informative și de întrebări. Temele discutate în aceste zile au atins subiecte sensibile precum planul de iubire al lui Dumnezeu, căderea în păcat și distorsionarea erosului, ce să fac cu dorințele sexuale care se nasc în mine (fără a le da curs în mod dezordonat și fără a le reprima, există o a treia soluție), cât de departe este prea departe într-o relație, pornografie, locuit împreună înainte de căsătorie și altele.
Însoțiți de intuițiile Sf. Papa Ioan Paul al II-lea din Teologia trupului, tinerii au fost ajutați să înțeleagă „de ce”-ul profund din spatele învățăturii Bisericii. Dumnezeu a prețuit deschiderea lor și le-a mângâiat inimile cu lumină și reînnoire sufletească, dând naștere la o dorință nouă de mai mult. „În societate, sexul nu prea mai este văzut ca ceva personal, ca un act de iubire, ci este considerat un moment de plăcere, nimic mai mult. Să aflu o nouă perspectivă despre asta mi-a schimbat anumite principii. Să știu că Dumnezeu a văzut și vede în continuare acest act, drept un act de iubire și dăruire totală și că și l-a dorit, m-a liniștit”, a declarat un participant.
„Trebuie să ne acceptăm sexualitatea, nevoile și dorințele noastre, dar să căutăm cumva să vedem și dacă sunt bune sau nu, dacă e momentul pentru ele sau nu. Să ne respectăm sufletul, dar și trupul, deoarece formează un întreg și sunt la fel de importante.” „Am simțit că nouă, ca tineri, ni se dă importanță și valoare în cadrul Bisericii și că putem contribui la un viitor mai bun fiind informați și pregătiți”, au fost alte două experiențe împărtășite. La final, recunoscători Domnului pentru aceste zile, tinerii și-au exprimat dorința de a repeta experiența participând la un campus nou sau la alte întâlniri asemănătoare care să abordeze diferite subiecte de interes pentru ei.
