Papa Leon: Arheologia creștină este o formă de iubire pentru Biserică și pentru umanitate
11.12.2025, Vatican (Catholica) - Într-o nouă scrisoare apostolică care aniversează centenarul fondării Institutului Pontifical de Arheologie Creștină, Papa Leon al XIV-lea subliniază importanța arheologiei, spunând că această disciplină academică dă mărturie despre faptul că Dumnezeu s-a întrupat. Munca arheologului creștin nu implică doar lucruri materiale, „ci se extinde la ceea ce este cu adevărat uman”: mâinile care au realizat artefactele descoperite, „mințile care le-au conceput și inimile care le-au iubit”. Aceasta este una dintre caracteristicile arheologiei creștine pe care Sfântul Părinte o subliniază în scrisoarea privind importanța arheologiei, publicată joi, 11 decembrie 2025.
A face vizibil misterul
Materia și misterul sunt cele două fire care se întrepătrund în arheologia creștină, spune Pontiful, tocmai pentru că „creștinismul nu s-a născut dintr-o idee, ci prin întrupare… printr-un pântece, un trup și un mormânt”. În esența sa, „credința creștină este istorică, bazată pe evenimente specifice, fețe, gesturi și cuvinte rostite într-o anumită limbă, epocă și într-un anumit mediu. Acest lucru îl descoperă și îl face tangibil arheologia”. El amintește apoi că „Dumnezeu a ales să vorbească într-o limbă umană, să umble pe pământ și să locuiască în locuri, case, sinagogi și străzi”. De aceea, „într-o epocă marcată de inteligența artificială și de explorarea nenumăratelor galaxii, arheologia creștină poate fi în continuare un domeniu de studiu rodnic pentru societate și pentru Biserică. Teologia creștină nu poate fi pe deplin înțeleasă fără a înțelege locurile și dovezile materiale care mărturisesc credința din primele secole”.
Nimic din ceea ce este atins de credință nu este nesemnificativ
Arheologia și teologia sunt astfel interconectate în munca arheologului creștin, susținând-o cu o sensibilitate acută pentru a trata cu atenție „urmele fizice ale credinței”. „Prin examinarea pietrelor, ruinelor și a altor artefacte, ea ne învață că nimic din ceea ce este atins de credință nu este nesemnificativ”, spune Papa. „Arheologia… ne învață că chiar și cea mai mică dovadă merită atenție, că fiecare detaliu are valoare și că nimic nu poate fi aruncat”. Arheologia poate fi astfel văzută ca „o școală de sustenabilitate culturală și ecologie spirituală” care ne învață să respectăm „materia, memoria și istoria”. Nimic nu este aruncat; dimpotrivă, monumentele istoriei, chiar și cele mai mici obiecte, sunt păstrate și descifrate, deoarece în spatele fiecărei descoperiri se află „spiritul unei epoci, simțul credinței și tăcerea rugăciunii”. Privirea arheologului „este o privire care ne poate învăța multe despre pastorație și cateheză în zilele noastre”.
Misiunea evanghelizatoare
„Misiunea arheologiei creștine” este și aceea de a evangheliza, „de a ajuta Biserica să își amintească originile sale, să păstreze memoria începuturilor sale și să povestească istoria mântuirii nu numai prin cuvinte, ci și prin imagini, forme și spații”. „Într-o epocă în care cultura pierde adesea din vedere rădăcinile sale”, scrie Sfântul Părinte, „arheologia devine un instrument prețios pentru o evanghelizare care se bazează pe adevărul istoric pentru a inspira speranța creștină în noutatea Duhului”. Privirea asupra modului în care Evanghelia a fost primită în trecut oferă un stimulent pentru a o răspândi astăzi, adresându-se nu numai credincioșilor, ci și necredincioșilor „care pun sub semnul întrebării sensul vieții”, precum și tinerilor „care caută adesea autenticitate și semnificație”.
Fidelitate față de spiritul fondării Institutului
Papa Leon al XIV-lea arată că Papa Pius al XI-lea a fondat Institutul Pontifical de Arheologie Creștină în 1925, în timpul Jubileului Păcii, iar centenarul înființării sale are loc în timpul Jubileului Speranței – o coincidență care poate oferi noi orizonturi umanității zguduite de atâtea războaie. Institutul a fost fondat, în contextul climatului postbelic incert, „cu curaj și previziune”; un gest, afirmă Papa, care ne provoacă astăzi să înțelegem că a fi fideli spiritului fondării sale nu înseamnă „a ne limita la cunoașterea elitistă”, ci „a împărtăși, a comunica și a-i implica pe ceilalți”. În acest sens, comuniunea cu alte instituții implicate în arheologie, precum Academia Pontificală Romană de Arheologie, Comisia Pontificală pentru Arheologie Sacră, Academia Pontificală Cultorum Martyrum, este fundamentală. „Arheologia poate oferi, de asemenea, oportunități de cooperare rodnică cu Orientul creștin. Catacombele și bisericile comune, precum și practicile liturgice similare și martirologiile convergente constituie toate un patrimoniu spiritual și cultural care trebuie valorificat împreună”.
O slujire a speranței
Arheologia creștină ne permite nu să ne refugiem în trecut, ci să trăim conștient în prezent și să lucrăm pentru un viitor durabil. În acest sens, „este și o slujire a speranței”, deoarece „arată că credința a supraviețuit deja vremurilor dificile și a rezistat persecuțiilor, crizelor și schimbărilor… a fost reînnoită și regenerată… că Evanghelia a avut întotdeauna o forță generatoare, că Biserica renaște mereu și că speranța nu s-a stins niciodată”. În final, Papa Leon face apel la Episcopi și la lideri ai culturii și educației să încurajeze tinerii, laicii și preoții să studieze arheologia. „Arheologia creștină este o slujire, o vocație și o formă de iubire pentru Biserică și pentru umanitate”, spune Pontiful în concluzie. El îi invită pe cei care întreprind această slujire să rămână „fideli scopului adevărat și profund al angajamentului vostru: efortul de a face vizibil Cuvântul vieții, mărturisind că Dumnezeu s-a făcut trup, că mântuirea și-a lăsat amprenta și că acest Mister a devenit o narațiune istorică”.
