Vademecum. Predici euharistice
17.11.2005, Iaşi (Catholica) - În seria Vademecum, din care fac parte „Vademecum (Consideraţii, pilde şi exemple pentru solemnităţi şi duminici). Anul A”, apărut în anul 2004, „Vademecum (Consideraţii, pilde şi exemple pentru solemnităţi şi duminici). Anul B”, apărut în 2005, „Vademecum (Consideraţii, pilde şi exemple pentru solemnităţi şi duminici). Anul C”, părintele Anton Dancă propune un nou volum, intitulat „Vademecum. Predici euharistice”, ca un alt instrument util îndeosebi pentru predicatori şi formatori.
Pe coperta a patra citim din cuvintele autorului: „Sper ca aceste scurte predici euharistice – unele reproduse aproape în întregime din alte surse, altele prelucrate şi altele realizate personal – să aibă menirea de a ne conştientiza de prezenţa internă şi externă a lui Dumnezeu şi de a-i aduce prinosul laudei ce i se cuvine. […] Recunosc, multe dintre predici […] sunt mai greu de predicat, dar pot fi meditate şi trăite de predicator. În acest caz, viaţa devine o predică mai convingătoare decât cuvintele. Dar, dacă nu ştim ce trebuie să trăim, nu vom şti ce trebuie să predicăm”.
Amintim că toate lucrările amintite mai sus se pot comanda prin Internet, prin Librăria electronică „Presa Bună”, găzduită pe siturile Ercis.ro şi Catholica.ro.
