De la Murano la Loppiano: un drum al credinței și al comuniunii
18.04.2026, Timișoara (Catholica) - În cadrul pregătirii spirituale pentru jubileul de 1000 de ani de la întemeierea Episcopiei de Cenad – a cărei succesoare pe teritoriul României este Dieceza de Timișoara – în perioada 13-16 aprilie a.c., un grup de preoți diecezani, seminariști, angajați ai Ordinariatului Episcopal și colaboratori ai parohiilor, conduși de E.S. Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan, au participat la un pelerinaj organizat de Ordinariatul Episcopal, în cadrul căruia au vizitat mai multe orașe din Italia.
Participanții au pornit din Timișoara către Veneția și insula Murano, locul natal al Sfântului Gerard, primul Episcop și martir al Diecezei de Cenad, iar trecând prin Padova au ajuns până la Loppiano, Florența, centrul Mișcării Focolarelor, în căutarea legăturii dintre rădăcinile istorice și credința vie de astăzi. Despre experiențele și impresiile trăite la acest pelerinaj l-am întrebat pe E.S. Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan.
– Părinte Episcop, cu ce grup ați pornit de la Timișoara?
– Am fost 39 de persoane, dintre care mulți preoți din toată Dieceza, patru studenți la teologie, un diacon permanent cu soția sa, angajați ai Episcopiei noastre, cateheți și colaboratori ai diferitelor parohii.
– După o zi petrecută pe drum, prima destinație a fost Veneția și insula Murano. Care a fost programul acestei vizite?
– Am vizitat Bazilica Santa Maria e Donato, în care se păstrează relicvele Sfântului Gerard, unde am celebrat Sfânta Liturghie împreună cu preoții prezenți. Pentru noi a fost o experiență profundă să vedem sarcofagul Sfântului, unde se află cea mai mare parte dintre relicvele sale, și să reflectăm asupra jertfei imense pe care a făcut-o: a părăsit Veneția, un oraș înfloritor și creștin, pentru ca, urmând voia lui Dumnezeu, să întemeieze o Dieceză într-un ținut necunoscut și păgân.
A fost important să facem acest pelerinaj la rădăcinile creștinătății noastre, la rădăcinile Diecezei noastre, și astfel să îl înțelegem mai bine pe Sfântul Gerard. M-a impresionat în mod deosebit momentul în care am pornit cu micul vaporetto pe apă – și atunci omul se gândește că pentru Sfântul Gerard era ceva obișnuit și firesc să se circule cu barca, la fel ca pentru localnici. Probabil tot atât de firesc era și faptul că acolo toți locuitorii erau deja creștini, iar creștinismul înflorea.
De aici pornește Sfântul Gerard către Țara Sfântă și ajunge, în cele din urmă, într-un loc pe care nu el l-a ales, dar unde s-a adaptat voinței lui Dumnezeu: un loc fără mare, într-o țară în care cea mai mare parte a populației era încă păgână. Și totuși rămâne și creează ceva foarte frumos. În cele din urmă întemeiază această Dieceză, Dieceza de Cenad. La Murano am reușit să înțelegem mai bine ce a însemnat pentru el să părăsească acest loc și apoi să se conformeze voinței lui Dumnezeu.
Când am fost la vizita Ad limina la Papa Francisc, cu ani în urmă, unul dintre Episcopi l-a întrebat ce părere are despre rădăcini, despre tradiție. Iar Sfântul Părinte a răspuns că un copac nu poate exista fără rădăcini. Rădăcinile sunt importante, dar copacul nu stă mereu să își privească rădăcinile; prin ele absoarbe hrana din pământ pentru a aduce roade. Pentru mine a fost frumos că, atunci când la final am împărtășit ce a însemnat pentru noi acest pelerinaj la Murano, am văzut roade vii. Am văzut că fiecare dintre noi a învățat ceva din viața Sfântului Gerard, ceva ce a dorit să ducă mai departe: perseverența lui, entuziasmul lui, curajul de a nu se teme de suferințe.
După aceste momente a urmat întâlnirea cu E.S. Francesco Moraglia, Patriarhul de Veneția, care ne-a primit cu multă căldură. Excelența Sa a subliniat că Biserica se reînnoiește și datorită exemplului sfinților. Noi trebuie să ne îndreptăm din nou privirea către Cristos, iar o Biserică ce nu se poate reînnoi nu poate construi un viitor. Cu ajutorul Excelenței Sale și al unui ghid voluntar am reușit să vizităm și Bazilica San Marco, ceea ce nu era ușor, deoarece era o mulțime de turiști. După cum a subliniat și Excelența Sa, Veneția este vizitată anual de aproape 30 de milioane de persoane.
– Următorul popas a fost Padova. Ce impresii ați avut acolo?
– În Bazilica dedicată Sfântului Anton cel mai mult ne-a atins rugăciunea, credința și atașamentul poporului. Nu este o credință speculativă, argumentată filosofic, ci una care vine din interior – iar acest lucru m-a cuprins și pe mine. M-am oprit pentru rugăciune și am stat mult timp la mormântul Sfântului Anton. Nici nu știu… nu am planificat, doar m-am oprit și nu am mai putut pleca, parcă mi s-ar fi înrădăcinat picioarele. Despre Sfântul Anton știm că a trăit doar treizeci și șase de ani, dintre care poate zece i-a petrecut la Padova – și totuși noi cunoaștem acest oraș aproape exclusiv datorită lui. Astăzi poate oamenii sunt mai atașați de Padova pentru că acolo a trăit un Sfânt care și-a dăruit viața lui Dumnezeu. Unul dintre seminariștii noștri a remarcat și el acest mare har: că am putut, într-o singură zi, să vizităm patru sfinți – Sfântul Gerard, Sfântul Donatus, Sfântul Marcu și Sfântul Anton.
– Ultimul oraș vizitat a fost Loppiano, centrul Mișcării Focolare. Cu cine v-ați întâlnit aici?
– Loppiano este primul și cel mai mare dintre centrele acestei mișcări. În lume există douăzeci și trei de astfel de orășele, dar acesta este cel mai viu și cel mai puternic. Ne-am întâlnit cu membrii Mișcării și cu ansamblul Gen Verde. Ne-au primit cu multă căldură, ne-au înconjurat cu atenție, ne-au cântat și ne-au împărtășit mărturii. Apoi un reprezentant al Universității Sophia ne-a vorbit despre acest institut: cum lucrează, cum predau și în ce spirit îi formează pe studenți.
Au sosit și familii, care ne-au vorbit atât despre propria lor viață, cât și despre ceea ce înseamnă pentru ei faptul că acolo au creat un mic centru pentru familii. Au vorbit și preoți, și un seminarist. În Sanctuarul Maria Theotokos am celebrat Sfânta Liturghie împreună cu comunitatea locală. A fost atât de frumos să trăim împreună această comuniune. Au cântat și ei, am cântat și noi, iar în rugăciunile credincioșilor am fost și noi cuprinși. La rândul meu am întrebat o tânără din Gen Verde ce fac atunci când apar tensiuni sau neînțelegeri între ei. Ea mi-a răspuns că mai întâi trebuie să facă ordine în sufletul ei, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, și să îl accepte cu iubire pe celălalt, iar dacă l-a rănit, să îi ceară iertare.
Din discuțiile și mărturiile de pe drumul de întoarcere am observat că trei lucruri au rămas cel mai puternic în inimile noastre: Sfântul Gerard – viața și izvoarele credinței lui, și faptul că l-am putut însoți, într-un fel, de la Murano până la Cenad; mărturia credinței la Padova; și comunitatea vie, roadele credinței în zilele noastre la Loppiano. În acest pelerinaj nu am simțit atât oboseala, cât mai ales bucuria că ne-am putut întări în credința și în speranța noastră.
– Vă mulțumim pentru timpul acordat. (Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara)
