Proclamarea a trei noi fericiţi
13.11.2005, Vatican (Catholica) - Cardinalul Jose Saraiva Martins CMF, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, a prezidat o celebrare euharistică în Bazilica Vaticanului, în ziua de duminică, 13 noiembrie 2005, în timpul căreia, din ordinul Papei Benedict al XVI-lea, a citit Scrisoarea Apostolică prin care Papa îi proclamă Fericiţi pe următorii servi ai lui Dumnezeu: Charles de Foucauld, preot (1858-1916); Maria Pia Mastena, fecioară şi fondatoare a Institutului Surorilor Sfintei Feţe (1881-1951); şi Maria Crocifissa Curcio, fecioară şi fondatoare a Surorilor Misionare Carmelitane ale Sf. Tereza a Pruncului Isus (1877-1957).
La sfârşitul Sfintei Liturghii, Sfântul Părinte a sosit în Bazilică pentru a venera relicvele noilor Fericiţi. El i-a salutat de asemenea pe cei prezenţi şi a dat binecuvântarea sa apostolică. Vorbind în limba franceză, Sfântul Părinte i-a mulţumit lui Dumnezeu pentru mărturia pr. Foucauld. „Prin viaţa sa contemplativă şi ascunsă la Nazaret”, a spus Papa, „el a descoperit adevărul umanităţii lui Isus, invitându-ne să contemplăm misterul Întrupării. El a descoperit că Isus – care a venit pentru ca să se unească cu noi în umanitatea noastră – ne invită la acea frăţie universală pe care el a experimentat-o mai târziu în Sahara, şi la acea iubire despre care Cristos ne-a dat exemplu. Ca preot, el a pus Euharistia şi Evanghelia în centrul vieţii sale”.
Papa Benedict al XVI-lea a subliniat apoi relevanţa modernă a carismei Mariei Pia Mastena care, „cucerită de Sfânta Faţă a lui Cristos, şi-a însuşit bunătatea iubitoare a Fiului lui Dumnezeu faţă de omenirea desfigurată de păcat, a dat formă concretă gesturilor lui de compasiune, şi a înfiinţat un institut cu scopul `propagării, reparării şi refacerii imaginii dulci a lui Isus în sufletele oamenilor`.” Vorbind despre Maria Crocifissa Curcio, Sfântul Părinte a evidenţiat faptul că în centrul vieţii ei s-a aflat „prezenţa lui Isus îndurător, pe care l-a întâlnit şi adorat în Sacramentul Euharistiei. Adevărata pasiune pentru suflete a fost ceea ce a caracterizat existenţa Maicii Maria Crocifissa, care a cultivat cu entuziasm `reparaţia spirituală` pentru a răsplăti iubirea lui Isus pentru noi. Viaţa ei a fost o continuă rugăciune chiar şi atunci când îi ajuta pe ceilalţi, în special pe fetele sărace şi nevoiaşe.”
Liturghia de beatificare a fost concelebrată de 65 de Cardinali şi Episcopi. În predica sa, Cardinalul Saraiva Martins a afirmat că Charles Foucauld, misionarul francez care şi-a petrecut viaţa în mijlocul tuaregilor, poporul nomad din Sahara, „a exercitat o importantă influenţă asupra spiritualităţii secolului al XX-lea, şi la începutul acestui al treilea mileniu continuă să fie un rodnic punct de referinţă şi o invitaţie la o formă de viaţă radical evanghelică.” Noul Fericit s-a evidenţiat prin „acceptarea Evangheliei în simplitatea sa, evanghelizând fără a impune, dând mărturie pentru Isus Cristos respectând în acelaşi timp alte religii, şi reafirmând primatul carităţii în fraternitate.”
Prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor a arătat cum călugăriţa italiană Maria Pia Mastena – a cărei congregaţie s-a răspândit în Italia, Brazilia şi Indonezia – l-a dus pe Cristos la cei mai săraci şi abandonaţi. Motoul ei, a amintit prefectul, a fost: „atunci când un frate este trist şi suferă, este datoria noastră să aducem din nou un zâmbet pe faţa sa”. În final, Cardinalul a menţionat-o pe Maria Crocifissa Curcio care: „a fost o femeie simplă şi puternică, cuprinsă de iubirea lui Dumnezeu, întinzându-se spre cer şi oprindu-se în acelaşi timp cu atenţie asupra pământului, în special asupra omenirii aflate în suferinţe şi nevoi”.

Beatificarea lui Charles de Foucault reprezinta o punte intre civilizatii. O pilda a cautarii lui Dumnezeu
Adesea l-am asociat cu sfantul Paul. Aceeasi cufundare in ochiurile datoriei, aceasi singuratate si revolta. Iar apoi, aceeasi jertfa.
Fiecare are propriul drum al Damascului. Setea de semne, similara cu a apostolului Toma, ne macina pe toti chiar daca nu ezitam sa trecem, in goana dupa miracol, pe langa cate un strain din Emaus.
Pe parintele Foucault l-am privit ca pe un explorator, antropolog sau aventurier. In orice caz, ca pe un vanator de senzatii, neezitand chiar sa-l compar cu Rimbaud.
A fost unul dintre eroii unei copilarii ce nu ezita sa ii adune si uneori sa-i transforme potrivit patului sau procustian pe cei demni sa fie piloni imaginatiei.
Nisip, soare arzator, o daruire nazuind spre intelegerea celui de alaturi, sila de Europa si o existenta plina de un aer aparte in care simteam vag aroma implinirii- acestea erau elementele crochiului Charles de Foucault. Alaturi de Vainamoinen, de capitanul Nemo si de Ahasverus facea parte dintr-o mitologie ale carei aschii inca le mai port.
Anul trecut am descoperit un alt Foucault: Fericitul si noua calitate mi-a confirmat ipoteza „vanatorii de semne„.
La 90 de ani dupa adormirea sa l-am reaflat in preotul ucis in Burundi si, reafland cuvintele ce descriau pulverizarea trupului sau, am inceput a-l pretui mai mult. Altfel.
Imaginea sa (capul putin plecat, surasul stingher, privirea) aminteste de aflarea Celui dupa care tanjim. Un misionar, un convertit, un aventurier, un exaltat, un erou, un fel de Don Quijote si print Miskin la un loc. Sau un Josef K. . Fatete ale aceluiasi chip. Si totusi, doar un Fericit, nimic mai mult.