Noua conducere a asociaţiei SIGNIS
14.11.2005, Lyon (Catholica) - Membrii asociaţiei SIGNIS şi-au luat la revedere de la Robert Molhant, secretarul general al asociaţiei, care s-a pensionat după 27 de ani de activitate, fiind 23 de ani secretar general al OCIC şi apoi, 4 ani, primul secretar general SIGNIS. În locul lui de acum va lucra Marc Aellen, de formaţie jurnalist şi fost purtător de cuvânt al Conferinţei Episcopale elveţiene. Robert Molhant a fost distins de Vatican cu cel mai mare ordin acordat vreodată unui laic, fiind numit cavaler comandant al Ordinului Sf. Gheorghe.
Arhiepiscopul John Foley, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Comunicaţiile Sociale, prezent la congresul SIGNIS ce s-a desfăşurat săptămâna trecută la Lyon, a exprimat mulţumirile Vaticanului pentru întreaga activitate în domeniul comunicaţiei desfăşurată de Robert Molhant, şi în mod special pentru ajutorul pe care l-a dat în calitate de consultant al Consiliului Pontifical pentru Comunicaţiile Sociale de peste un sfert de veac.
În zilele de 9 şi 10 noiembrie a avut loc la Lyon şi adunarea generală a delegaţilor SIGNIS la nivel mondial. A fost momentul fixat pentru noi alegeri de preşedinte şi vicepreşedinţi, după patru ani de existenţă a noii asociaţii care reuneşte organizaţiile catolice dedicate comunicaţiilor audiovizuale, UNDA şi OCIC, înfiinţate încă din 1928. Noul preşedinte SIGNIS este Augy Loorthusami SJ, iar vicepreşedinţi au fost aleşi Peter Thomas şi Gustavo Andujar.
Augy Loorthusami SJ, a fost primul vicepreşedinte al asociaţiei SIGNIS WORLD, ales odată cu înfiinţarea asociaţiei în 2001. Activitatea sa a fost în principal dedicată educaţiei media. Timp de două decenii el a condus Centrul de Comunicare al Institutului Social din Asia, Manila, a fost secretar al Asociaţiei Mondiale pentru Comunicare Creştină (WACC) în regiunea Asiei şi vicepreşedinte al Organizaţiei Catolice Internaţionale pentru Cinema (OCIC) înainte de fuziunea acesteia cu UNDA în 2001. În prezent, el este stabilit la Kuala Lumpur, Malaezia, şi face parte din JESCOMEAO – Iezuiţi angajaţi în comunicaţii sociale din Asia de Est şi Oceania.
Peter Thomas este din Australia, şi este realizator şi producător de filme documentare. În 1985, el a fondat o companie de producţie independentă, Albertstreet TV, cu sediul la Melbourne. În cadrul ei, a produs numeroase filme care descriu viaţa comunităţilor religioase, atât creştine cât şi budiste. Vicepreşedinte al asociaţiei UNDA între 1998-2001, el a luat parte activ la realizarea fuziunii între cele două asociaţii mondiale dedicate comunicaţiei. În ultimii patru ani, a fost trezorier al asociaţiei SIGNIS Australia şi, la nivel mondial, coordonează producţia unui magazin de televiziune care să prezinte viaţa Bisericii Catolice în lume.
Gustavo Andujar a fost preşedintele asociaţiei SIGNIS Cuba şi activitatea sa principală a fost în domeniul cinematografiei, asigurând o prezenţă constantă a juriului OCIC şi apoi SIGNIS la Festivalul Internaţional de Cinema de la Havana, Cuba, şi încercând să dezvolte, într-o ţară ce suferă consecinţele unei îndelungate dictaturi, o privire creştină asupra celei de-a 7-a arte. Încrezător în posibilităţile asociaţiei mondiale SIGNIS, el a spus simplu: „Dacă se poate în Cuba, se poate oriunde”.
