Festivitatea de premiere a Concursului „Omul și Sacrul”, ediția a VIII-a
30.05.2026, Cluj (Catholica) - În după-amiaza de joi, 28 mai 2026, s-a desfășurat în incinta Muzeului de Artă, Cluj-Napoca, Festivitatea de premiere a Concursului interdisciplinar „Omul și Sacrul”, ediția 2026, cu tema: „Călătorii spirituale în lume”, împreună cu evenimentul caritabil „Arta pentru viață – junior”. S-au reunit la acest moment festiv elevi din învățământul preuniversitar din întreaga țară, uniți prin limbajul universal al sensibilității artistice, prin deschiderea spre spiritualitate. Participanții la concurs s-au exprimat prin muzică, literatură, geografie, istorie, alte discipline școlare. Nu a fost doar o competiție, ci un prilej de întâlnire, de dăruire de suflet către suflete. Organizatori ai evenimentului au fost: Liceul Greco-Catolic „Inochentie Micu”, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, Centrul Județean de Excelență Cluj, Colegiul Național „George Barițiu”, Asociația Culturală Fine Art și Muzeul de Artă, Cluj-Napoca.
În debutul și la încheierea festivității, au oferit armonie vocile elevilor Corului „Vox Lucis”, al Liceului Greco-Catolic „Inochentie Micu”, dirijat de Sora Lucia OSBM, profesoară de muzică, la pian Bogdan Mercea – și elevii fiind premianți ai concursului. Pe parcurs, alte momente artistice au prezentat elevi care au obținut premii: David Hoza, clasa a V-a la Liceul Greco-Catolic „Inochentie Micu”, și Enache Albert, de la Școala Gimnazială Nr. 1, Todirești, Iași. Preafericirea Sa Claudiu, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a fost de față și, în deschiderea festivității, a felicitat elevii și a adresat un cuvânt tuturor: organizatori, invitați speciali, elevi, profesori. A remarcat că festivitatea de premiere se desfășoară în 28 mai, zi în care „ne aducem aminte de momentul trecerii din această viață a Fericitului Cardinal Iuliu Hossu”.
„Parcă providențial se îmbină totul”, a continuat el, această coincidență ilustrând, de fapt, „felul în care sacralitatea intră în viața noastră”. Tema generală a concursului fiind o așezare împreună a omului și a sacralității, Preafericirea Sa Claudiu a vorbit despre prezența lui Dumnezeu în viața Fericitului Episcop Iuliu Hossu, în această zi a comemorării sale. A amintit felul în care, în perioada de persecuție, Cardinalul Iuliu Hossu și ceilalți Episcopi ai Bisericii Catolice „au arătat tocmai valoarea sacrului”, reamintind deviza Cardinalului: „Credința noastră este viața noastră”. „Așadar, atunci când viața și credința se contopesc, devin una, atunci, într-adevăr, nimeni nu ne poate despărți de iubirea lui Dumnezeu, de pacea Lui, de bucuria Lui” – așa cum s-au auzit versurile cântecului intonat de Corul „Vox Lucis” în deschidere.
Acest concurs nu este doar unul de creație, ci „reflectă felul care sacrul intră în viața noastră”. Ierarhul a mulțumit „tuturor celor care au participat la acest moment, copiilor și tinerilor care au înțeles să dea o mărturie personală diferită, fiindcă sunt realități diferite de pe întregul teritoriu al țării, nu doar din Biserică, nu doar din Liceul nostru”. Dacă „de multe ori, viața de credință o păstrăm, în general, pentru noi și încercăm în societate să arătăm doar o parte din ea, Fericitul Cardinal Iuliu Hossu și acești copii și tineri, elevi, sunt dispuși să arate felul în care sacrul face parte din viața lor”. A mulțumit „din inimă doamnei director Simona Gruian și cadrelor didactice și tuturor celor care s-au pus împreună pentru acest proiect minunat. Este o bucurie și o onoare să particip la așa ceva”, a încheiat.
Prof. Marinela Marc, inspector școlar general al județului Cluj, de asemenea a rostit cuvinte de felicitare și salut în momentele premergătoare decernării premiilor. A evidențiat semnificația profundă a temei alese pentru actuala ediție, aceea a căutării sensului. „Într-o epocă în care omul călătorește mai mult ca oricând, paradoxal, devine tot mai greu să se întâlnească pe sine. Tocmai de aceea, pelerinajul rămâne actual, nu ca simplă deplasare geografică, ci ca un drum interior, ca exercițiu de depășire a limitelor, de regăsire și de apropiere de Dumnezeu și de ceilalți. Pelerinul nu este doar cel care merge spre un loc sfânt. Pelerin este omul care refuză superficialitatea, care îndrăznește să pună întrebări și care înțelege că adevărata destinație nu este doar un spațiu, ci mai ales o transformare”.
S-au aflat în mijlocul elevilor și preoții protopopi pr. Mircea Marțian – membru și al Consiliului de Administrație al Liceului Greco-Catolic „Inochentie Micu” – și pr. Nicolae Țap, precum și alți preoți, între care pr. Traian Cîmpean, secretar, pr. Daniel Tintelecan și pr. Ioan Ureche, profesori la Liceul Greco-Catolic clujean. Prof. Simona Gruian, în calitate de coordonator al Concursului „Omul și Sacrul” și de director al Liceului, a adresat în încheiere mulțumiri Preafericirii Sale Claudiu „pentru prezență și binecuvântare”; prof. Marinela Marc și reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Cluj „pentru susținerea constantă a proiectelor educaționale de valoare ale școlii noastre”; partenerilor culturali și instituționali, Asociației Fine Art, Muzeului de Artă „și tuturor celor care au crezut în acest demers”. A mulțumit călduros „profesorilor coordonatori, care știu că adevărata educație se construiește cu răbdare și generozitate”, și elevilor, „pentru sinceritatea și frumusețea cu care ați dat glas propriilor căutări și propriului talent”.
„Evenimentul de astăzi aduce împreună școala, cultura și comunitatea în jurul unor valori pe care le considerăm esențiale. Există momente în viața unei școli care depășesc cadrul obișnuit al performanței academice și devin experiențe de formare autentică. Cred că ziua de astăzi este un astfel de moment. Concursul interdisciplinar «Omul și Sacrul» (…) ne-a invitat să privim dincolo de răspunsurile imediate și să redescoperim întrebările care dau sens devenirii noastre: cine suntem, ce valori alegem să purtăm și cum transformăm lumea noastră interioară, sensul, în mod de a fi în lume. Am descoperit, prin lucrările elevilor, nu doar inteligență și creativitate, ci și o remarcabilă capacitate de reflecție și sensibilitate. Iar acest lucru ne oferă, cred, un motiv autentic de speranță. Pentru că educația nu înseamnă doar acumulare de cunoștințe, ci și formarea unei conștiințe (…). Cred cu tărie că școala își împlinește misiunea atunci când formează nu doar minți performante, ci și oameni capabili să lumineze lumea din jurul lor. Astăzi celebrăm premii, desigur. Dar, mai ales, celebrăm oameni, valori și puterea discretă a binelui făcut împreună”.
Evenimentul caritabil „Artă pentru Viață – Junior”, care a avut loc împreună cu Festivitatea de premiere, a constat în expunerea, cu vânzare, în spațiul Muzeului de Artă clujean, a unor picturi ale elevilor Liceului Greco-Catolic „Inochentie Micu” și ale celor de la Colegiul Național „George Barițiu”, realizate pentru a aduce bucurie. Prin acest gest, tinerii artiști au dorit să ofere „nu doar un sprijin material ci și un semn de apropiere umană”, a spus prof. Simona Gruian, copiilor de la secția de Oncopediatrie de la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca. Ea a mai oferit detalii despre acest concurs, care a luat o amploare tot mai mare de-a lungul celor opt ediții, organizate anual: „Fiecare ediție a proiectului «Omul și Sacrul» înseamnă dialog între discipline, experiențe și perspective care pun în centru educația creștină, sacralitatea, omul și valorile sale fundamentale.”
„Proiectul s-a derulat în anul școlar 2025-2026, în perioada ianuarie-mai, cu susținerea Inspectoratului Școlar al județului Cluj și în parteneriat cu Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, având ca parteneri Centrul Județean de Excelență Cluj, Colegiul Național «George Barițiu» din Cluj-Napoca și Asociația Culturală Fine Art. Fiind un concurs interdisciplinar pentru elevii din învățământul preuniversitar, cele 8 domenii de interes în cadrul cărora elevii au concurat cu lucrări sau compoziții creative au fost: Literatură română, Multilingvism, Arte plastice, Religie, Istorie, Geografie (Turism religios), Muzică sacră și Filosofie. În acest an s-au înscris în concurs 569 elevi, proiectul având ca parteneri implicați atât școli din județul Cluj, cât și din alte 26 de județe din țară”.
