Rugăciunea lunară a preoților din capitală, la parohia Cioplea

10.07.2026, București (Catholica) - În ziua de 8 iulie 2026, la parohia Sfânta Fecioară Maria, Regină – Cioplea, din București, a avut loc ora de rugăciune lunară a preoților care activează în parohiile din Capitală și împrejurimi. La acest moment de comuniune sacerdotală au participat Episcopii Arhidiecezei de București, ÎPS Aurel Percă și PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București, împreună cu circa 35 de preoți din parohiile Capitalei și din împrejurimi. Cu toții s-au unit în jurul Preasfântului Sacrament și l-au contemplat pe Cristos, Bunul Păstor și Marele Preot, care ne-a învrednicit și pe noi cu chemarea de a lucra în secerișul său.
Acest moment de Adorație euharistică a cuprins rugăciunea Orei Medii a Liturgiei Orelor, precum și Litania Preasfântului Sânge al Domnului nostru Isus Cristos, deoarece luna iulie este dedicată, prin tradiție, devoțiunii acestuia. După acest moment de reculegere a urmat o expunere susținută de pr. Fabian Măriuț, parohul comunității-gazdă, în colaborare cu pr. Eduard Giurgi, decan al Facultății de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității din București. Expunerea a urmărit prezentarea personalității și a vieții Papei Leon al XIV-lea.
Pr. Fabian a evidențiat discreția viitorului Papă Leon al XIV-lea, cu un accent pus pe ziua de 8 mai 2025, în care a fost ales actualul Suveran Pontif. În acea zi, Papa Leon al XIV-lea a propus programul său pastoral: conturarea imaginii unei Biserici misionare și deschise către oameni, ca o comunitate de credință și de mărturie pentru Cristos. Fiind la bază călugăr augustinian, Papa Leon al XIV-lea rămâne un fiu spiritual al Sfântului Augustin, reluând numeroase teme pastorale specifice acestuia: dialogul, construirea unității, rugăciunea, comuniunea de credință.
A doua parte a expunerii a fost susținută de pr. Eduard Giurgi. Sfinția Sa a vorbit despre lupta pe care Papa Leon al XIV-lea o are de dus pentru menținerea unității Bisericii, cu un accent deosebit pus pe prezentarea Fraternității Sacerdotale „Sfântul Pius al X-lea” (FSSPX), fondată de Mons. Marcel Lefebvre ca răspuns de opoziție față de reformele Conciliului Vatican II. Pr. Eduard Giurgi a expus date biografice ale Mons. Marcel Lefebvre, precum și începutul opoziției față de proiectele Conciliului. A continuat cu evidențierea momentelor de conflict doctrinar și canonic dintre FSSPX și Sfântul Scaun.
Deceniile de relație tensionată, de dialog în vederea reconcilierii și de încercări de integrare în Biserica Catolică au culminat cu consacrările episcopale ilicite din data de 1 iulie 2026, în ciuda opoziției Sfântului Scaun. Lipsite de mandat apostolic, aceste hirotoniri intră sub incidența excomunicării „latae sententiae” (în virtutea faptului însuși, fără a fi nevoie de un act administrativ scris), rezervată Sfântului Scaun. Aceste consacrări au readus în discuție situația asemănătoare din data de 30 iunie 1988, când avusese loc un eveniment similar. Biserica Catolică a căutat mereu să clarifice situația canonică a FSSPX și să integreze în mod corect preoții Fraternității în Biserică, însă strict după normele canonice în vigoare și în spiritul adevărului. FSSPX rămâne o rană deschisă în trupul Bisericii Catolice și o provocare pentru slujirea Papei Leon al XIV-lea. După toate aceste momente de rugăciune și de formare, cei prezenți au continuat comuniunea sacerdotală cu o agapă fraternă. (Pr. Andrei Dumitrescu pentru ARCB.ro)
