Papa Leon: Cristos satisface foamea noastră de adevăr și de viață

02.08.2026, Vatican (Catholica) - „Cristos satisface cu adevărat foamea omenirii, foamea noastră de adevăr și de viață”, a spus Papa Leon al XIV-lea astăzi, pornind de la lectura evanghelică din ritul latin. Redăm alocuțiunea papală dinaintea rugăciunii Îngerul Domnului, recitată cu credincioșii și pelerinii strânși în Piața San Pietro.

Dragi frați și surori, o duminică frumoasă!

Când ascultăm Evanghelia, auzim adesea că Isus a săvârșit semne, adică fapte care ne dezvăluie devotamentul Său deosebit față de noi și mântuirea pe care o aduce lumii. Domnul este prezentat drept Cel care dă sens vieților noastre, eliberându-ne de rău și de păcat.

Prin redarea vederii orbilor și a auzului surzilor, Cristos face mai mult decât să săvârșească pur și simplu fapte miraculoase; El proclamă tuturor că Împărăția lui Dumnezeu este aproape. În acest fel, Evanghelia de astăzi (Matei 14, 13-21) mărturisește că Isus nu numai că le redă simțurile celor care nu le au, ci că ne umple și simțurile noastre cu lucruri bune. Omului surd, care își recâștigă auzul, Domnul îi vestește Vestea Bună pe care trebuie să o audă; orbului, care își recâștigă vederea, îi arată magnifica lucrare de răscumpărare care se împlinește pentru el. În mod similar, Isus dă hrană celor flămânzi. Relatarea înmulțirii pâinilor ne arată că întâlnirea cu Domnul este o experiență hrănitoare. În deșert, adică atunci când suntem în nevoie, Cristos este pâinea vieții. Cu El, nevoile noastre sunt satisfăcute din belșug: „Toți au mâncat și s-au săturat”, iar la sfârșit au rămas „douăsprezece coșuri pline” (v. 20). Acest număr subliniază faptul că darul Domnului este universal și că grija Sa providențială față de noi nu dă greș niciodată.

Dragi prieteni, Cristos satisface cu adevărat foamea omenirii, foamea noastră de adevăr și de viață. Gestul Său ne învață că nimic nu se pierde atunci când este împărtășit. Acumularea și risipa, dimpotrivă, sunt două fețe ale aceluiași rău: lăcomia. Această boală spirituală amorțește simțurile, care se îmbată de bogăție, până la punctul în care oamenii îi uită pe cei care plâng de foame și strigă de sete. Și astfel, în fața unei opulențe care miroase a putreziciune, găsim mâinile întinse ale celor care nu au hrană, casele arse ale celor care nu au pace.

În fața deșerturilor războiului și ale aroganței, să contemplăm cu câtă bunătate Domnul „a ridicat ochii spre cer și a binecuvântat”, „a frânt pâinile și le-a dat” discipolilor Săi, pentru ca aceștia să le împartă mulțimii (cf. v. 19). În această minune a carității, recunoaștem gesturile caracteristice ale lui Isus, care își găsesc culmea în Cina cea de Taină, căci atunci Fiul lui Dumnezeu ne-a dăruit însăși viața Sa ca frate al nostru în umanitate. Pe măsură ce savurăm harul Euharistiei, să ne angajăm să dăm mărturie despre frumusețea ei în faptele noastre zilnice, începând cu binecuvântarea meselor, alături de familie și prieteni. În compania lui Isus, chiar și vacanțele pot deveni un moment de seninătate frățească, dacă ne întindem mâna către aproapele nostru aflat în nevoie. Să o rugăm, așadar, pe Fecioara Maria, Mama noastră iubitoare, să ne ajute să creștem în caritate, pentru ca nimănui să nu-i lipsească pâinea zilnică.

După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Dragi frați și surori,

Urmăresc cu îngrijorare situația alarmantă din Ceuta, rugându-mă lui Dumnezeu ca, prin mijlocirea Fecioarei Africii, să se găsească soluții care să aducă pace, stabilitate și dreptate. Să continuăm să ne rugăm pentru pace, ca războaiele să înceteze în întreaga lume și să se găsească soluții diplomatice la conflicte. Să ne amintim de toate victimele ostilităților, în special de cei mai slabi și mai lipsiți de apărare: copiii, bătrânii și bolnavii. Fie ca Domnul să-i mângâie pe cei care suferă și să binecuvânteze munca celor care aduc ajutor și mângâiere.

În aceste zile se sărbătorește „Iertarea de la Assisi”. Sfântul Francisc a obținut această indulgență de la Papa Honorius al III-lea în 1216, fiind inspirat — în timp ce se ruga la Porziuncola — de o viziune a lui Isus și a Mariei înconjurați de îngeri. Să-i mulțumim Domnului pentru acest mare dar și să-l prețuim, mai ales în acest an al celui de-al optulea centenar al Transitus-ului Săracului din Assisi, care a murit la Porziuncola pe 3 octombrie 1226.

Vă salut pe toți, romani și pelerini din diverse țări: în special pe „Giovanissimi” din parohiile Saccolongo și Creola (Padova), pe tinerii din parohia Sfântul Ioan Bosco din Altamura și pe tinerii din Colaborarea Pastorală din Castelfranco Veneto, însoțiți de preoții și animatorii lor. Vă doresc tuturor o duminică fericită!