5 canonizări la încheierea Anului Euharistiei
23.10.2005, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a încheiat Anul Euharistiei şi Sinodul Episcopilor şi a celebrat Ziua Mondială a Misiunilor canonizând primii cinci sfinţi ai pontificatului său. În jur de 250 de Părinţi sinodali au concelebrat Sfânta Liturghie în Piaţa Sf. Petru în dimineaţa zilei de duminică, 23 octombrie 2005, cu participarea a zeci de mii de vizitatori şi pelerini.
Pe faţada Bazilicii Sf. Petru au fost afişate portretele noilor sfinţi canonizaţi din Italia, Polonia şi Chile. „Sfânt este acela care e atât de fascinat de frumuseţea lui Dumnezeu şi de adevărul său perfect încât este transformat progresiv”, a spus Papa în predica sa, rostită în italiană, poloneză, ucraineană şi spaniolă. „Pentru această frumuseţe şi pentru acest adevăr este gata să renunţe la tot, chiar la sine însuşi”, a spus Sfântul Părinte. „Îi ajunge iubirea lui Dumnezeu, pe care o trăieşte în slujirea umilă şi dezinteresată a aproapelui, în special a celor care nu sunt în măsură să îl răsplătească.”
Cei canonizaţi au fost: Gaetano Catanoso (1879-1963) din Italia, preot al Arhidiecezei de Reggio Calabria-Bova, şi fondator al Congregaţiei Fiicelor Sf. Veronica, Misionare ale Sfintei Feţe; Felice de Nicosia (1715-1787) din Italia, frate capucin; Alberto Hurtado Cruchaga (1901-1952) din Chile, iezuit; Jozef Bilczewski (1860-1923) din Polonia, Arhiepiscop de Lviv al latinilor; Zygmunt Gorazdowski (1845-1920) din Polonia, preot diecezan al Arhidiecezei de Lviv.
Sfântul Părinte l-a numit pe Gaetano Catanoso „apostol al Sfintei Feţe a lui Cristos”. „Liturghia zilnică şi adorarea frecventă a Sacramentului altarului au fost sufletul preoţiei sale”. Papa Benedict al XVI-lea a mai spus: „Cu o arzătoare şi neobosită iubire pastorală s-a dedicat predicării, catehezei, slujirii în confesional, săracilor, bolnavilor, grijii pentru vocaţiile la preoţie.” „Fratele Felice”, a continuat Pontiful, „ne ajută să descoperim valoarea lucrurilor mici care fac viaţa preţioasă, şi să înţelegem semnificaţia familiei şi a slujirii fraţilor, arătându-ne că bucuria adevărată şi de durată, după care tânjeşte inima oricărei fiinţe umane, este rodul iubirii”. Papa Benedict al XVI-lea a reamintit cuvintele pe care Felice de Nicosia le repeta atât în vremuri bune cât şi în vremuri rele: „Să fie pentru iubirea lui Dumnezeu”.
Despre Jozef Bilczeski, Episcopul de Roma a spus că „profunda cunoaştere a teologiei, credinţa şi devoţiunea euharistică… au făcut din el un exemplu pentru preoţi şi un mărturisitor pentru toţi credincioşii”. Sfântul Părinte a arătat că Arhiepiscopul dedica multe ore în fiecare zi rugăciunii şi altor practici pioase, şi că „un timp deosebit de îndelungat era dedicat adoraţiei euharistice”. „Zygmunt Gorazdowski a devenit faimos pentru devoţiunea bazată pe celebrarea şi adorarea Euharistiei. Trăirea jertfei lui Cristos l-a îndreptat spre bolnavi, spre săraci şi spre cei aflaţi în nevoi”, a spus Papa Benedict al XVI-lea.
Alberto Hurtado, a mai adăugat Papa, a fost „un adevărat contemplativ în acţiune. În iubire şi în încredinţarea totală în voinţa lui Dumnezeu a găsit forţa pentru apostolat. A înfiinţat Casa lui Cristos pentru cei mai nevoiaşi şi pentru cei fără locuinţă, oferindu-le un mediu familial plin de căldură umană.” Preşedintele din Chile, Ricardo Lagos, a fost prezent la ceremonie, la fel ca şi preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor din această ţară. De asemenea s-au aflat în Piaţă peste 7.000 de pelerini din Chile, care au răspuns cu cântece şi urale de fiecare dată când Papa menţiona numele noului canonizat din ţara lor.
Cu privire la încheierea Anului Euharistiei, Sfântul Părinte a spus: „Cât de providenţial este, în această perspectivă, faptul că astăzi Biserica le prezintă tuturor membrilor săi cinci noi Sfinţi care, hrăniţi de Cristos Pâinea vieţii, s-au convertit la iubire şi după ea şi-au modelat întreaga lor existenţă! În diverse situaţii şi cu diverse carisme, ei l-au iubit pe Domnul din toată inima şi pe aproapele ca pe ei înşişi, devenind `exemplu pentru toţi cei care cred`.”
