Interviu: Sinodul Episcopilor – o adevărată dezbatere colegială (I)

23.10.2005, Iaşi (Catholica) - Situl Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, www.ercis.ro, a publicat un interviu cu PS Petru Gherghel. Episcopul de Iaşi a participat la lucrările Sinodului Episcopilor din Vatican, pe tema Euharistiei, din România mai participând IPS Lucian Mureşan, Mitropolitul Bisericii Greco-Catolice, şi PS Virgil Bercea, Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Oradea. Interviul luat PS Petru a fost realizat de pr. Cornel Cadar. Îl reproducem în două părţi.

– Preasfinţite, aţi participat la Vatican la lucrările Celei de-a XI-a Adunări Generale a Sinodului Episcopilor (2-23 octombrie). Celebrarea acestui Sinod corespunde cu cea de-a 40-a aniversare a instituţiei Sinodului. Ce înseamnă în Biserică un Sinod? Care-i rolul acestuia?

– În după-amiaza zilei de sâmbătă, 8 octombrie, în prezenţa Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea, s-a desfăşurat o sesiune specială dedicată împlinirii a 40 de ani de la instituirea Sinodului Episcopilor prin documentul – motu proprio – al Papei Paul al VI-lea „Apostolica solicitudine” din 15 septembrie 1965. În cadrul acestei sesiuni s-a scos în evidenţă importanţa unei astfel de decizii pentru Biserica întreagă şi s-a precizat că au avut loc 21 de sesiuni sinodale, remarcându-se cele 7 Sinoade speciale ale Episcopilor ce s-au ţinut în aceşti 40 de ani, cu rolul lor benefic pentru Biserica din toate continentele.

Răspunzând la întrebarea pusă, mă folosesc de cuvintele Cardinalului Jozef Tomko, una dintre marile personalităţi experte în această materie şi un martor al acestui organism: „Sinodul Episcopilor este ca o inimă, ca o pompă care adună în şi din realitatea trupului bisericesc sugestiile şi experienţele pozitive şi negative din viaţa de credinţă a Bisericilor locale din lume, exact cum face orice inimă umană care adună sângele uzat şi consumat din venele trupului pentru a-l oxigena şi pentru a-l retrimite în întregul organism ca el să fie încontinuu un izvor de noi energii. Tot astfel în adunările sinodale şi în grupurile de studiu se realizează analiza evanghelică a experienţelor bisericeşti în lumina credinţei şi în spiritul comuniunii, se formulează directive, cu autoritatea papei, principiul vizibil de unitate, care sunt apoi transmise ca şi sângele oxigenat către toate Bisericile locale, spre folosul vieţii sufleteşti, în toate părţile trupului mistic care este Biserica. O adevărată şi minunată osmoză bisericească ce se realizează de 40 de ani prin lucrarea providenţială a Sinodului Episcopilor”.

Sinodul, aşadar, este un consiliu permanent al Episcopilor pentru Biserica Universală, supus direct Papei, care îl ajută în misiunea sa petrină. El este o instituţie bisericească ce reprezintă întregul episcopat catolic, iar, prin natura sa, este permanent. Votul pe care îl exprimă părinţii sinodali este unul consultativ.

– Ştim că sinodul a fost convocat sub tema: „Euharistia, izvor şi culme a vieţii şi misiunii Bisericii”. Ce a adus nou acest ultim sinod care a tratat tema Euharistiei?

– Sinodul ne-a ajutat să dăm la o parte praful de pe nucleul central al credinţei noastre, care este Sfânta Euharistie, şi ne va ajuta din plin să ştim că avem în noi şi cu noi pe însuşi Dumnezeu prezent în lume până la sfârşitul veacurilor. Într-o lume secularizată, care a lăsat şi lasă urme adânci şi dureroase şi în domeniul sacrului, era necesar un astfel de Sinod, care să analizeze realitatea cea mai scumpă şi sensibilă a Bisericii: inima ei, izvorul şi culmea vieţii şi a misiunii Bisericii întregi. Dacă inima este controlată, îngrijită şi întărită, întregul trup este în bună funcţiune. Cred că aceasta este noutatea sinodului din acest an. Vom şti cu toţii că avem o inimă, că ea este vie, puternică şi dinamică şi că de ea va depinde întreaga noastră trăire creştină. Vom putea mai uşor să înţelegem că sine Dominico non possumus. Dominicum înseamnă Domnul înviat – fără Isus cel viu, Isus euharisticul, fără duminică, fără Euharistie şi fără izvorul întregii sfinţenii nu vom putea fi cu adevărat Biserică vie şi dinamică, nu vom putea trăi creştineşte, aşa cum declarau odinioară martirii din Abitene.

O noutate absolută a fost introducerea unei ore de dezbateri libere, în care şi-au făcut loc o mulţime de sugestii, întrebări şi experienţe cu referire la taina tainelor. O adevărată dezbatere colegială.

– Vorbiţi-ne despre participanţi şi despre atmosfera de la Sinod. Din România care au fost participanţii?

– La Sinod au participat 256 de părinţi sinodali din toate continentele şi din toate Bisericile din lume şi, ce este mai important, a fost de faţă ca participant unul dintre experţii trăirilor sinodale, Papa Benedict al XVI-lea, care nu numai că a ascultat intervenţiile Episcopilor prezenţi în aulă, ci a şi intervenit personal, ca un adevărat membru sinodal, capul Colegiului Episcopilor.

Atmosfera a fost de mare deschidere, bucurie şi trăire frăţească, însufleţită de un zel şi de un dinamism nou. Cei mai mulţi dintre Părinţii sinodali erau pentru prima dată la un asemenea Sinod: mai mult de jumătate. S-a scos în evidenţă că acest fapt este un semn de mare vitalitate şi de mare speranţă. S-au auzit voci care nu au încetat să cheme Biserica la analiza vechilor practici în privinţa celebrării Euharistiei, a administrării Sfintei Împărtăşanii şi, mai ales, cu referinţă la respectarea caracterului sacru al sfintei Liturghii, al Adoraţiei Euharistice şi al spaţiului sacru, adică al bisericii, locul în care doreşte să rămână Dumnezeu, sub speciile pâinii şi vinului.

Exemplul Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, care a fost invocat deseori şi cu mult respect în aulă, precum şi mărturia actualului Papă Benedict al XVI-lea, „omul surpriză”, care a aşezat în mijlocul tinerilor de la Köln şi al copiilor din Piaţa „Sfântul Petru” pe Isus euharisticul pentru adoraţie, ca o consecinţă a întregii cateheze şi a celorlalte celebrări liturgice, au făcut din intervenţiile multor Părinţi sinodali adevărate invitaţii la o nouă reconsiderare şi iubire a tainelor sfinte: Sfânta Liturghie, Euharistia, Spovada şi adoraţia. Situaţiile grele din regiunile unde se evidenţiază criza vocaţiilor şi numărul mic de preoţi au generat strigătul de ajutor şi de solidaritate din partea acelor Părinţi sinodali cu lipsă de miniştri sacri către Bisericile bogate în vocaţii şi preoţi generoşi şi plini de credinţă.

Din România am fost prezenţi doi părinţi sinodali: Mitropolitul Lucian Mureşan, Arhiepiscop de Făgăraş şi Alba-Iulia, din oficiu, ca şi cap al unei Biserici sui iuris, adică al Bisericii Greco-Catolice, Unită cu Roma, şi subsemnatul, cu delegaţie din partea Conferinţei Episcopale Române. Atât Înaltul mitropolit Lucian cât şi eu am făcut să se audă, să fie cunoscut rolul tainei euharistice în perioada grea a dictaturii, care, în clandestinitate, în închisori sau în libertate limitată şi sever controlată, a fost izvorul unic al curajului, al unităţii şi al speranţei. Creştinii din România, de ambele rituri, au ştiut să preţuiască mult acest august sacrament şi ştiu şi astăzi să stea cât mai aproape de pâinea vieţii, participând cu bucurie şi entuziasm, respect şi veneraţie la celebrarea Sfintei Liturghii, a adoraţiei sfinte şi a duminicii.