Anselm Grün: Ce face bine sufletului
05.09.2026, (Catholica) - La Editura Sapientia din Iași a apărut recent cartea Ce face bine sufletului, scrisă de Anselm Grün și tradusă în limba română de pr. Alexandru Cobzaru. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în format 14×20, are 108 de pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei.
De ce sunt fluturii simbolul fericirii? Poate pentru că întruchipează promisiunea zborului. Odată cu venirea căldurii îi vedem deodată pretutindeni, ca o minunăție a naturii înflorite: sprinteni, pestriți și zglobii, gingași, liberi și ușori. Ei ne amintesc că totul este posibil: să înflorești, să zbori, să dansezi în soare, să trăiești cu simplitate. Toate acestea sunt, într-adevăr, posibile! În legende, fluturele este pasărea sufletului, imagine plină de mister a omului mântuit, care a lăsat în urmă toate poverile pământești și s-a transformat în ființa lui lăuntrică, așa cum odinioară omida s-a prefăcut în fluture. Tocmai această transformare dă imaginii putere, profunzime și speranță.
Visăm la această ușurință a ființei, la posibilitatea de a ne transforma și de a ne desprinde de tot ceea ce ne împovărează. Simțim cât de bine ne-ar face, trupului și sufletului, dacă tot ceea ce ne apasă ar înceta deodată. Dacă nu ne-am mai trezi în fiecare zi în mijlocul mizeriei care ni se impune, dacă pretențiile venite din toate părțile nu ne-ar mai sufoca și dacă mărunțișurile cotidiene, care se lipesc de noi ca plumbul, nu ne-ar mai trage necontenit în jos. Nu ne găsim împlinirea în consum și nici nu ne mai lăsăm tulburați pentru orice nimic de vacarmul din jurul nostru. Simțim primejdia de a deveni străini de noi înșine. Și totuși, cât de minunat ar fi să fim asemenea unui fluture: îndrăgostiți și fericiți!
Sufletul este și el o imagine, un simbol al ființei omenești, atât în bine, cât și în rău. Vorbim despre oameni fără suflet, duri și reci, lipsiți de iubire, lacomi și cinici, dar și despre cei care sunt un suflet de om, o bunătate de om, oameni care răspândesc căldură și în preajma cărora ne simțim bine. De aceea, este firesc să folosim cuvântul „suflet” atunci când vorbim despre viața noastră, atât de fragilă și mereu expusă primejdiei. La drept vorbind, „ce i-ar folosi omului de-ar câștiga lumea întreagă, dacă și-ar pierde sufletul?” (Mt 16,26)
Întreaga operă a lui Anselm Grün izvorăște din această preocupare, care străbate ca un laitmotiv toate paginile sale: ce anume îmbolnăvește sufletul și ce îl poate salva și vindeca? Ce îl înviorează, ce îl îmbolnăvește și ce îl hrănește? Autorul nu oferă nicio rețetă. „Sufletul vostru știe ce îi face bine”, spune el. El are nevoie de izvoare din care să poată sorbi. Are nevoie de rădăcini și de aripi, de libertate, de deschidere și de ordine. Când omul se știe iubit, înflorește și învață să se iubească și pe sine. Își regăsește puterea atunci când, în liniște, ajunge în armonie cu sine însuși; prinde viață în relația cu ceilalți, găsește inspirație în prietenie, stabilitate în legăturile trainice, ocrotire, comuniune și schimb de idei. Hrana sufletului poate fi bucuria naturii, dar și viața spirituală, inspirația venită din afară, precum și întâlnirea cu sine însuși, în experiența dorului și a recunoștinței, care ne scot din noi înșine și ne ancorează într-o realitate mai cuprinzătoare.
Textele lui Anselm Grün ne invită să descoperim aceste izvoare binefăcătoare din noi și bogăția propriului suflet. Despre aceasta este vorba: să descoperim în noi un orizont larg și, în același timp, un temei statornic. Să fim ușori, dar bine înrădăcinați în pământ, așa cum spunea Paul Celan: „A deveni mai grei, a fi mai ușori, aceasta ar fi realitatea, fericirea adevărată, fericirea autentică”. (Rudolf Walter)
