Viaţa şi misiunea Cardinal Caprio, unite pe altar
18.10.2005, Vatican (Catholica) - În această dimineaţă, în Bazilica San Pietro, Papa Benedict al XVI-lea a prezidat Liturghia funerară pentru Cardinalul Giuseppe Caprio, care a murit duminică, la 90 de ani. În predica sa Papa a subliniat faptul că defunctul Cardinal a „slujit cu fidelitate Biserica”, amintind apoi principalele momente ale vieţii acestuia: naşterea sa într-un sat din regiunea Irpinia din sudul Italiei, anii de seminar de la Beneveto, studiile urmate la Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma şi hirotonirea sa în 1938. Papa a citat din testamentul prelatului: „Îi aduc mulţumită lui Dumnezeu cu inima plină de emoţie şi de recunoştinţă pentru că m-a chemat la preoţie”.
Sfântul Scaun a continuat: „Şi noi trebuie să ne unim în rugăciune la această mulţumită a sa, acum când, pentru sufletul său, ne pregătim să oferim sacrificiul euharistic, centrul vieţii preoţeşti. Îmi place să cred, în special în aceste zile când întreaga Biserică se concentrează asupra misterului euharistic, că aici, la altar, viaţa şi slujirea Cardinalului sunt unite într-o profundă unitate.” Papa Benedict s-a referit apoi la anii pe care Cardinalul i-a petrecut în slujba Sfântului Scaun Apostolic, în Nanking, Bruxelles, Saigon, Taipei şi New Delhi. „Prezenţa lui Cristos Înviat a fost cu siguranţă o sursă de mângâiere în momentele foarte dificile, precum atunci când a fost arestat în Nunţiatura din Nanking în 1951, după ce fusese expulzat din China.”
Papa Benedict al XVI-lea a menţionat motoul „Pax in virtute”, ales de prelat atunci când Fericitul Papă Ioan al XXIII-lea l-a numit ca Arhiepiscop în 1961, iar apoi a vorbit de cariera de pro-nunţiu în India, de participarea defunctului la Conciliul Vatican II, de numirea ca substitut în cadrul Secretariatului de Stat şi ca preşedinte al Administraţiei Patrimoniului Sfântului Scaun. Creat Cardinal de Papa Ioan Paul al II-lea în 1979, Giuseppe Caprio, a spus Papa Benedict, a fost mereu cunoscut pentru „viziunea globală pe care o avea asupra Bisericii, pentru grija sa constantă în aspectele administrative, atent mereu la lucrurile înalte, în deplină adeziune la spiritul Conciliului.”
În încheiere, Papa a amintit de iubirea Cardinalului Caprio pentru Euharistie şi a exclamat: „Cu afecţiune şi recunoştinţă, să îl însoţim pe acest frate al nostru în drumul său spre adevăratul Răsărit, cu alte cuvinte spre Cristos, soarele care nu apune niciodată, încredinţaţi fiind că Dumnezeu îl va primi cu braţele deschise.”
