Papa Benedict nu va intra în muzeul Yad Vashem
11.03.2009, Roma (Catholica) - Ambasadorul israelian la Sfântul Scaun a declarat vineri, 6 martie 2009, că Papa Benedict al XVI-lea nu va vizita muzeul Holocaustului din Israel, locul unde Papa Pius al XII-lea este acuzat de lipsă de reacţie faţă de suferinţele poporului evreu. Printr-o coincidenţă, vestea a venit în aceeaşi zi în care un cercetător a anunţat că a găsit un mesaj al Pontifului în care acesta ordona mănăstirilor să îi primească pe evreii refugiaţi. În timpul vizitei din perioada 8-15 mai, Papa Benedict al XVI-lea va participa la o ceremonie la Yad Vashem, dar nu va vizita muzeul propriu-zis, a declarat ambasadorul Mordechai Levi pentru agenţia italiană ANSA. În schimb Papa, însoţit de preşedintele israelian Shimon Peres, va aprinde un for memorial şi va susţine un discurs.
Notiţa de sub imaginea Papei Pius al XII-lea din muzeul amintit spune: „Chiar şi când rapoartele despre uciderea evreilor au ajuns la Vatican, Papa nu a protestat, nici verbal şi nici în scris. În decembrie 1942, (Papa Pius al XII-lea) s-a abţinut de la semnarea declaraţiei Aliaţilor ce condamna exterminarea evreilor. Când evreii au fost deportaţi din Roma spre Auschwitz, Papa nu a intervenit. Papa şi-a menţinut poziţia sa neutră de-a lungul războiului, cu excepţia apelurilor făcute conducătorilor Ungariei şi Slovaciei, spre sfârşit. Tăcerea sa şi absenţa unor îndrumări i-au făcut pe oamenii Bisericii din Europa să decidă singuri cum să reacţioneze.” În ciuda acţiunilor Papei Pius al XII-lea din timpul războiului, ce au condus la salvarea a numeroşi evrei de persecuţia nazistă, el este în continuare atacat de unii critici, care merg pe aceeaşi linie cu cea a notiţei de sub tabloul papal din Yad Vashem.
Reprezentantul Sfântului Scaun în Israel a obiectat vizavi de notiţă, asemenea altor catolici. Răspunsul ambasadorului Levi a sosit pe fondul unor speculaţii că notiţa din muzeu ar putea fi schimbată. Între timp, duminică şi luni a avut loc o nouă întâlnire care să analizeze dovezile istorice, în special recente, legate de implicarea Papei Pius al XII-lea. Organizatorii declarau că întâlnirea va căuta „dacă există ceva nou sau ceva ce trebuie din nou analizat” în baza noilor cercetări. Recent, pr. Peter Gumpel, promotorul cauzei de beatificare a Papei Pius al XII-lea, a dezvăluit faptul că o notă a acestuia din arhivele unei mănăstiri romane arată că a cerut explicit mănăstirilor să îi găzduiască pe evreii persecutaţi. „Sfântul Părinte a dorit să îşi salveze proprii copii, precum şi pe evrei, şi a ordonat ca mănăstirile să ofere ospitalitate acestor oameni persecutaţi”, se spune în nota din 1943.
Vorbind pentru Radio Vatican, pr. Gumpel a spus că există „numeroase mărturii” ale unor preoţi, călugăriţe şi alte persoane, despre acţiunile Papei din timpul celui de-al doilea război mondial, dar denigratorii Papei Pius al XII-lea cer mereu mai multe dovezi. Pr. Gumpel a argumentat că ar fi fost periculoasă punerea pe hârtie a unor astfel de ordine în timp de război şi ostilităţi. Descoperirea recentă a notei amintite ar putea fi utilă în combaterea „celor care îl denigrează constant pe Papa Pius al XII-lea şi care atacă Biserica Catolică”. Controversata descriere a tabloului papal din Yad Vashem a apărut în 2005, când a fost inaugurat muzeul. În 2007, ambasadorul Vaticanului la Israel, Arhiepiscopul Antonio Franco, a refuzat să participe la ceremonia anuală de comemorare a Holocaustului, de la Yad Vashem, tocmai datorită textului nedrept faţă de Papa Pius al XII-lea.
