Rugăciune a femeilor pentru unitatea creştinilor
07.03.2009, Iaşi (Catholica) - Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Iaşi a găzduit vineri, 6 martie 2009, începând cu ora 15.00, întâlnirea ocazionată de Ziua Mondială de Rugăciune a Femeilor pentru Unitatea Creştinilor, informează Ercis.ro. Momentul de rugăciune a fost condus de pr. Iosif Dorcu de la Catedrala din Iaşi şi de pr. ortodox Pavel Radu din Glăvăneşti, jud. Iaşi. Întâlnirea, la care au participat câteva zeci de femei de ambele rituri, a cuprins rugăciuni de invocare pentru unitate, citirea unor fragmente din Sfânta Scriptură, precum şi împărtăşirea experienţelor de trăire personală.
Începând din anul 1920, Ziua Mondială de Rugăciune a Femeilor pentru Unitatea Creştinilor este organizată anual în prima vineri a lunii martie, în România fiind organizată începând din anul 1996. Tema din acest an a Zilei Mondiale de Rugăciune a Femeilor pentru Unitatea Creştinilor este: „În Cristos suntem mai multe mădulare, dar un singur trup” (cf. 1Cor 12,20), iar ca simbol a fost aleasă o cruce formată de patru femei care se roagă în genunchi în direcţia celor patru puncte cardinale. Acest logo a fost făcut de către femeile din Papua-Noua-Guinee, ţara care anul acesta a pregătit Ziua din acest an în colaborare cu Consiliul Pontifical pentru Unitatea Creştinilor şi cu Comitetul Internaţional Al Zilei Mondiale de Rugăciune.


