Rugăciunea în Postul Mare ca „transfigurare”
08.03.2009, Vatican (Catholica) - În duminica a doua a Postului Mare, 8 martie 2009, în care la Liturghie s-a citit episodul Schimbării la Faţă a lui Isus pe muntele Tabor, mii de credincioşi, romani şi pelerini, s-au aflat la amiază în Piaţa San Pietro ca să asculte cuvintele Papei Benedict al XVI-lea şi să se roage împreună antifonul marian Îngerul Domnului. După ce sâmbătă dimineaţă s-a încheiat săptămâna exerciţiilor spirituale de Postul Mare urmate în Vatican împreună cu colaboratorii apropiaţi din Curia Romană, Papa a comparat timpul de reculegere şi rugăciune al exerciţiilor cu experienţa trăită de cei trei apostoli conduşi de Isus pe un munte înalt unde au fost martori ai misterului Schimbării la Faţă. Vă oferim alocuţiunea sa după traducerea făcută de Radio Vatican.
Dragi fraţi şi surori,
Zilele trecute, cum ştiţi, am făcut exerciţii spirituale împreună cu colaboratorii mei din Curia Romană. A fost o săptămână de tăcere şi de rugăciune: mintea şi inima au putut să se dedice în întregime lui Dumnezeu, ascultării Cuvântului Său, meditării misterelor lui Cristos. Făcând proporţiile cuvenite, a fost puţin din ceea ce s-a întâmplat apostolilor Petru, Iacob şi Ioan când Isus i-a purtat cu El pe un munte înalt, la o parte, ei singuri, şi în timp ce se ruga s-a „transfigurat”: faţa şi persoana sa arătau luminoase, strălucitoare. Liturghia repropune acest renumit episod tocmai astăzi, în a doua duminică din Postul Mare (cf. Marcu 9,2-10). Isus dorea ca ucenicii Săi, în special cei care trebuiau să aibă responsabilitatea de a conduce Biserica în faza naşterii ei, să facă o experienţă directă a slavei Sale divine, pentru a înfrunta scandalul crucii. Într-adevăr, când va veni ceasul trădării şi Isus se va retrage ca să se roage în Ghetsemani, îi va ţine aproape pe aceiaşi Petru, Iacob şi Ioan, cerându-le să vegheze şi să se roage cu El (cf. Matei 26,28). Ei nu vor reuşi, dar harul lui Cristos îi va susţine şi îi va ajuta să creadă în Înviere.
Ţin să subliniez că Schimbarea la Faţă a lui Isus a fost în mod substanţial o experienţă de rugăciune (cf Luca 9,28-29). Rugăciunea, de fapt, atinge culmea ei, şi de aceea devine izvor de lumină interioară, când spiritul omului aderă la cel al lui Dumnezeu şi voinţele lor se contopesc pentru a forma aproape un tot. Când Isus s-a urcat pe munte, s-a cufundat în contemplarea planului de iubire al Tatălui, care îl trimisese în lume pentru a salva omenirea. Alături de Isus au apărut Ilie şi Moise, pentru a arăta că Scripturile Sacre erau în acord în a anunţa misterul Paştelui, şi anume că Cristos trebuia să sufere şi să moară pentru a intra în slava Sa (cf Luca 24,26.46). În acel moment, Isus a văzut profilându-se înaintea Sa Crucea, extremul sacrificiu necesar pentru a ne elibera pe noi de stăpânirea păcatului şi a morţii. Şi în inima Sa, încă o dată, a repetat propriul Său „Amin”. A spus „da”, iată-mă, facă-se, o, Tată, voinţa Ta de iubire. Şi aşa cum se petrecuse după Botezul în Iordan, au venit din Cer semnele bunăvoinţei lui Dumnezeu Tatăl: lumina care l-a transfigurat pe Cristos şi glasul care l-a proclamat „Fiul iubit” (Marcu 9,7).
Împreună cu postul şi pomana, rugăciunea formează structura fundamentală a vieţii noastre spirituale. Dragi fraţi şi surori, vă îndemn să găsiţi în acest timp al Postului Mare momente prelungite de tăcere, dacă e posibil, chiar de retragere, pentru a revizui propria viaţă în lumina planului de iubire al Tatălui ceresc. Lăsaţi-vă călăuziţi în această ascultare mai intensă a lui Dumnezeu de Fecioara Maria, maestră şi model de rugăciune. Ea, chiar în întunericul profund al pătimirii lui Cristos, nu a pierdut ci a păstrat în sufletul ei lumina Fiului divin. De aceea o invocăm ca Mamă a încrederii şi a speranţei!
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
