Opoziţia faţă de „căsătoriile” homosexuale nu este discriminare
07.07.2005, Madrid (Catholica) - Episcopul Jose Sanchez Gonzalez de Siguenza-Guadalajara, Spania, a declarat săptămâna aceasta că opoziţia faţă de „căsătoriile” dintre persoane de acelaşi sex nu este egală cu discriminarea homosexualilor, ci mai degrabă este în favoarea instituţiilor căsătoriei şi familiei. Într-o declaraţie dată recent publicităţii, şi citată de CatholicNewsAgency, Episcopul Sanchez Gonzalez ţine să clarifice faptul că cuplurilor de acelaşi sex nu li se neagă căsătoria pentru că sunt homosexuali, „ci pentru că sunt doi bărbaţi sau două femei, şi nu un bărbat şi o femeie”.
Căsătoria, a spus el, este „uniunea pe viaţă, de iubire şi de fidelitate, dintre un bărbat şi o femeie, deschisă transmiterii vieţii şi creşterii copiilor”. De aceea, „doar un bărbat şi o femeie au dreptul să realizeze o căsătorie”. Episcopul a explicat faptul că persoanele homosexuale „au evident dreptul – şi fac bine cerând aceasta – la acelaşi tratament cu alţii în ceea ce priveşte demnitatea lor şi lupta împotriva discriminării”. Cu toate acestea, „ei nu pot să ceară ca firea lucrurilor să fie schimbată, după cum este cazul cu căsătoria sau cu adopţia minorilor”. Prelatul a cerut legislatorilor să respecte instituţia căsătoriei, care are precedenţă faţă de stat. El şi-a exprimat speranţa că demonstraţiile pro-familia din 18 iunie vor avea în timp un impact puternic asupra cetăţenilor ţării.

Un scurt comentariu cu privire la noua lege din Spania:
1. vedeti art. 32 din Constitutie, unde este definita casatoria drept o uniune liber consimtita intre un barbat si o femeie. nici un fel de interpretare (literala, teleologica, istorica etc.) nu poate justifica legea respectiva.
2. discriminarea presupune posibilitatea compararii situatiilor. cu alte cuvinte, casatoria (femeie-barbat) fata de alte „uniuni„. e clar ca sunt lucruri diferite, care, pe cale de consecinta, nu pot fi comparate.
pe de alta parte, trimit la avizul Consiliului de Stat din Spania la proiectul Guvernului, pronuntat in luna decembrie (parca) a anului trecut. foarte instructiv. inutil sa spun ca avizul a fost negativ…
Ad majorem Dei gloriam.