LC: „Congregatio Jesu” – 400 de ani
05.03.2009, Iaşi (Catholica) - „În anul 2009 se celebrează a 400-a aniversare a institutului înfiinţat de Mary Ward ca răspuns la chemarea din partea Dumnezeu a femeilor pentru viaţa apostolică. Ceea ce din anul 2003 se numeşte în mod oficial `Congregatio Jesu` este de fapt institutul apostolic fondat de Mary Ward la începutul secolului al XVII-lea şi recunoscut de Biserică în anul 1877 sub numele de `Institutum Beatae Mariae Virginis` (IBMV). De la mijlocul secolului al XVIII-lea şi până la sfârşitul secolului al XIX-lea, numele Mariei Ward nu a putut fi asociat cu cel al Institutului din motive de prudenţă. Abia în anul 1978, Congregaţia Mariei Ward a obţinut cu acordul Societăţii lui Isus aprobarea pentru Constituţiile iezuiţilor, pe care ea le-a cerut încă din anul 1621”.
În acest context aniversar, sora Petra Măriuţ, CJ, responsabila Comunităţii „Sf. Iosif” din Iaşi şi coordonator al Centrului de Plasament cu acelaşi nume, Program al Centrului Diecezan Caritas Iaşi, a acordat un interviu pentru numărul pe februarie al revistei Lumea Catholica, interviu consemnat de Ecaterina Hanganu. „La 23 ianuarie 1585, se năştea la Mulwith (Anglia) Mary Ward, una dintre fiicele nobilei familii Ward. Deşi trăind în miezul persecuţiei împotriva catolicilor, în timpul domniei reginei Elisabeta I, familia Ward îşi păstrează credinţa şi fidelitatea faţă de Sfântul Părinte de la Roma, ca Succesor al lui Petru. Ca tânără [Mary Ward] simte o chemare la viaţa religioasă, părăseşte `în clandestinitate` Anglia şi fondează în Flandra o mănăstire de clarise, iar mai apoi în anul 1609 fondează prima casă a Institutului numit astăzi Congregatio Jesu, prin care îşi propunea la început să educe tinerele engleze venite pe continent şi tinerele fete sărace pentru a deveni mame creştine pentru Biserica de mâine”.
„Când în 1609 Mary Ward fondează prima casă în care primele ei însoţitoare aveau să trăiască în comunitate dar având o misiune apostolică, acest fapt de a ieşi în afara zidurilor mănăstirii şoca prin noutate mentalitatea societăţii din acel timp, conform căreia femeia trebuia să trăiască în clauzură sau în familie. O altă noutate o reprezenta faptul că Mary Ward, fidelă inspiraţiei lui Dumnezeu dorea şi cerea ca institutul fondat de ea să fie direct sub ascultarea Sfântului Scaun şi la dispoziţia Sfântului Părinte pentru misiunile cerute de nevoile Bisericii. Curajul şi libertatea Mariei Ward de a-şi asuma toate împotrivirile şi toată suferinţa veneau din fidelitatea faţă de harul primit în 1611. Astăzi, după 400 de ani, când sunt numeroase congregaţii feminine de drept pontifical cu viaţă apostolică şi când colaborarea şi prietenia cu Societatea lui Isus este firească, sunt greu de imaginat opoziţia şi problemele pe care le-au întâmpinat Mary Ward şi însoţitoarele ei dacă nu încercăm să pătrundem în mentalitatea şi contextul politic şi religios din secolele XVII şi XVIII”.
Vorbind şi despre istoria „Congregatio Jesu” din România, sora Petra Măriuţ, CJ, a arătat că „în anul 1852, la invitaţia Episcopului Michel-Angelo Conte de Parsi, au sosit în Bucureşti primele surori din Nymphenburg (Germania), care au deschis prima şcoală din Principate pentru fete. În anul 1948, când au fost desfiinţate toate congregaţiile catolice din România, `Institutum Beatae Mariae Virginis` (astăzi Congregatio Jesu), avea comunităţi cu şcoli pentru fete la Bucureşti, Turnu Severin, Brăila, Craiova, iar la Timişu de Sus (jud. Braşov) o casă de vacanţă. Toate aceste case şi şcoli au fost închise de către regimul comunist, surorile de origine străină expulzate din ţară, surorile românce trimise acasă, iar unui număr mic de surori mai în vârstă însoţite de câteva mai tinere li s-a permis să se retragă la ferma din Popeşti-Leordeni, aparţinând şcolii din Bucureşti, cu domiciliu forţat, unde au supravieţuit anilor de persecuţie comunistă”.
