Simpozion internaţional despre valoarea vieţii liturgice
07.05.2005, Durău (Catholica) - Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, în cooperare cu Fundaţia „Pro Oriente” din Viena organizează în perioada 9-13 mai, la Centrul Cultural-Pastoral „Sf. Daniil Sihastrul” din Durău, judeţul Neamţ, simpozionul internaţional „Cristos în mijlocul nostru: Valoarea vieţii liturgice în societatea de azi”. La simpozion vor participa şi Cardinalul Christoph Schönborn, Arhiepiscopul Vienei, şi PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, invitaţi fiind de IPS Daniel, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, informează Ercis.ro.
Întrunirea academică şi spirituală de la Durău este o continuare a simpozionului austro-român „Iluminism şi isihasm” (5-7 septembrie 2001), având drept scop promovarea spiritualităţii creştine în contextul societăţii secularizate din Europa de azi. La deschiderea lucrărilor, marţi, 10 mai, va fi prezent şi Eminenţa sa Cardinalul Christoph Schönborn, Arhiepiscopul Vienei şi primatul Bisericii Catolice din Austria, care a mai vizitat România şi în toamna anului 2001. Programul simpozionului va începe luni, 9 mai, moment în care vor sosi participanţii. Marţi, 10 mai, după Sfânta Liturghie în ritul ortodox de la ora 8.00, va avea loc deschiderea oficială a simpozionului, când vor lua parte la cuvânt IPS Daniel, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, şi Cardinalul Christoph Schönborn. Vor urma apoi două referate: prof. Phillip Harnoncourt (Universitatea din Graz) şi prof. Nicolae Necula.
Miercuri, 11 mai, dimineaţă, la ora 8.00 se va oficia Sfânta Liturghie în ritul roman, după care vor fi prezentate două referate: prof. Franz Mali (Universitatea din Fribourg) şi prof. Viorel Sava. Joi, 12 mai, la ora 8.00 va avea loc rugăciunea de dimineaţă (ecumenică), apoi vor fi prezentate auditoriului ultimele două referate: prof. Erich Renhart (Universitatea din Graz) şi PS Laurenţiu Streza. În general, lucrările simpozionului îmbină conferinţele şi dezbaterile în grupuri de lucru cu un program liturgic la paraclisul Centrului de la Durău.
Programul integral poate fi găsit la rubrica Dosare.
