Document: Persecuţia Bisericii Catolice în România
25.04.2005, Târgu Lăpuş (Catholica) - În 2002, la editura Napoca Star din Cluj-Napoca apărea prima ediţie a volumului „Persecuţia Bisericii Catolice din România. Documente din Arhiva Europei Libere. 1948-1960”. „Interesul manifestat faţă de tematica abordată ne-a motivat să reedităm acest volum”, scriu autorii, „însă intenţia noastră nu s-ar fi materializat fără sprijinul părintelui Silviu Hodiş şi al editurii Galaxia Gutenberg, care şi-au asumat sarcina publicării prezentei ediţii”. Lucrarea poate fi comandată prin Internet, prin intermediul librăriei „Presa Bună”, de pe siturile Catholica.ro şi Ercis.ro, la preţul de 150.000 lei.
Conţinutul şi scopul volumului sunt explicate de autori, Marius Bucur şi Lavinia Stan, în Introducere: „Studierea politicii religioase promovată de regimul comunist în România a constituit o preocupare constantă în ultimul deceniu al secolului trecut. Acest interes manifestat atât în rândul istoricilor, cât şi al opiniei publice s-a datorat nevoii de a înţelege fenomenul totalitar care a marcat destinul societăţii româneşti pentru mai bine de patru decenii. […] Urmărind să vină în sprijinul specialiştilor şi al tuturor celor care, confruntaţi cu probleme contemporane, încearcă să explice prezentul, înţelegând trecutul, volumul de faţă aduce în atenţia publicului o serie de documente din arhiva Radio Europa Liberă (Radio Free Europe / RFE), care se referă la situaţia Bisericii Catolice din România în perioada 1948-1960.”
RFE a fost înfiinţat în decembrie 1949, din iniţiativa particulară a exilaţilor din Centrul şi Estul Europei, care au creat un National Comittee for a Free Europe. Documentele reunite în cele 260 de pagini ale cărţii „au nevoie de o evaluare critică permanentă”, după cum subliniază chiar autorii, datorită dezinformărilor introduse de regimul comunist (de exemplu găsim notat că unii Episcopi catolici muncesc forţat sau au murit în lagăre din Rusia). Dincolo de aceste informaţii eronate, inerente procesului de informare din acei ani, documentele oferă numeroase informaţii valoroase despre situaţia din România acelor ani, mai ales despre situaţia Bisericii Catolice, despre desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice, despre presiunile făcute asupra Bisericii Romano-Catolice, despre supravieţuirea Bisericii, persecuţia preoţilor şi numeroasele acte de intimidare.
