Alegerea Papei Benedict XVI, una dintre cele mai rapide
20.04.2005, Vatican (Catholica) - Alegerea Papei Benedict al XVI-lea a fost una dintre cele mai rapide din istoria Conclavelor. Noul Papă a fost ales la al patrulea sau al cincilea vot, în a doua zi de Conclav. Fumul alb care a apărut deasupra Capelei Sixtine anunţând alegerea ca Papă a Cardinalului Joseph Ratzinger a avut loc la 25 de ore şi 25 de minute după ce Cardinalii s-au închis în Conclav pentru a începe deliberările. Colegiul Cardinalilor s-a dovedit a fi nu foarte ezitant, şi în nici un caz foarte divizat, alegând cu operativitate pe cel care îi urmează Papei Ioan Paul al II-lea.
Marţi dimineaţa, cele două runde de vot au durat peste două ore şi 30 de minute. Alte două runde au putut avea loc după-amiaza, dar fumul alb a apărut la mai puţin de două ore după reluarea Conclavului. Aceasta i-a făcut pe unii analişti să considere că s-a ajuns la două treimi în timpul celui de-al patrulea vot (după ce s-a aflat cine are majoritatea, a urmat cererea acordului Cardinalului respectiv, ceea ce desigur a mai consumat timp). Cea mai rapidă alegere papală a secolului XX a avut loc în 1939, când Papa Pius al XII-lea a fost ales după 3 runde de vot, în a doua zi de Conclav. Papa Ioan Paul I a fost ales în a patra tură de vot, tot după două zile. Cel mai mult, în secolul XX, au durat alegerile Papilor Benedict al XV-lea şi Ioan al XXIII-lea, amândouă Conclavele durând patru zile, cu 11 runde de vot. Papa Ioan Paul al II-lea a fost ales Episcop al Romei după al optulea vot, în a treia zi de Conclav.
