Habemus papam: Benedict al XVI-lea (Joseph Ratzinger)
19.04.2005, Vatican (Catholica) - De astăzi Biserica Catolică are din nou un Papă. Iată biografia lui: Joseph Ratzinger, până recent Prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, Preşedinte al Comisiei Biblice Pontificale şi al Comisiei Teologice Internaţionale, decan al Colegiului Cardinalilor, s-a născut la 16 aprilie 1927 în Marktl am Inn, Germania. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1951. Tatăl său, ofiţer de poliţie, provenea dintr-o familie tradiţională de fermieri din Bavaria de Jos. Anii adolescenţei şi i-a petrecut în Traunstein, şi a fost convocat în forţele auxiliare antiaeriene în ultimele luni ale celui de al doilea război mondial. Între 1946-1951, anul în care a fost hirotonit preot şi a început să predea, a studiat filosofia şi teologia la Universitatea din Munchen şi la Şcoala superioară din Freising. În 1953 a obţinut doctoratul în teologie cu o teză intitulată: „Poporul şi Casa lui Dumnezeu în doctrina Sf. Augustin despre Biserică”. Patru ani mai târziu a obţinut diploma de profesor universitar. A predat apoi teologie fundamentală şi dogmatică la Şcoala superioară de filosofie şi teologie din Freising, apoi la Bonn din 1959 până în 1969, la Munster din 1963 până în 1966, Tubinga din 1966 până în 1969. Din 1969, a fost profesor de teologie dogmatică şi de istorie a dogmelor la Universitatea din Regensburg, şi Vice-preşedinte al acestei Universităţi.
Deja în 1962 era foarte cunoscut, când la vârsta de 35 de ani a devenit consultor al Conciliului Vatican II, al Arhiepiscopului de Koln, Cardinalul Joseph Frings. Dintre numeroasele sale lucrări publicate, un loc important îl deţine „Introducere în creştinism”, o culegere de cursuri universitare despre mărturisirea credinţei apostolice, publicată în 1968; „Dogmă şi revelaţie”, o antologie de eseuri, predici şi reflecţii consacrate misiunii pastorale, publicată în 1973. În martie 1977, Papa Paul VI l-a numit Arhiepiscop de Munchen şi Freising, iar la 28 mai 1977 a fost consacrat Episcop, fiind primul preot diecezan în ultimii 80 de ani care a preluat conducerea pastorală a acestei mari Dieceze bavareze. La 25 noiembrie 1981, a fost numit de către Papa Ioan Paul al II-lea prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei; preşedinte al Comisiei Biblice şi al Comisiei Pontificale Teologice Internaţionale. A fost relator la a V-a Adunare Generală a Sinodului Episcopilor (1980); preşedinte delegat la a VI-a Adunare Sinodală (1983). La 6 noiembrie 1998 a fost ales vice-decan al Colegiului Cardinalilor. La 30 noiembrie 2002, Sfântul Părinte a aprobat alegerea lui ca decan al Colegiului Cardinalilor.
A fost Preşedintele Comisiei pentru redactarea Catehismului Bisericii Catolice, şi după şase ani de muncă (1986-1992), i-a prezentat Sfântului Părinte noul Catehism al Bisericii Catolice. La 10 noiembrie 1999 a primit titlul de doctor honoris causa în jurisprundenţă al Universităţii Maria Santissima Assunta. Din 13 noiembrie 2000 este membru onorific al Academiei Pontificale de Ştiinţe.
A fost creat şi proclamat Cardinal de Papa Paul al VI-lea în Consistoriul din 27 iunie 1977. Titular al bisericii Ostia e Velletri-Segni. La 19 aprilie 2005, în a doua zi de Conclav, a fost ales ca al 265-lea Papă, cu numele de Benedict al XVI-lea.

MA BUCUR ENORM CA A FOST ALES CARDINALUL JOSEPH RATZINGER. NU POT DECAT SA MA BUCUR SI SPER CA TOTI SE VOR BUCURA ALATURI DE BISERICA UNIVERSALA! SPER CA PAPA BENEDICT XVI SA URMEZE ACEEASI POLITICA PE CARE A INCEPUT-O PAPA IOAN PAUL II SI SA DUCA LA INFAPTUIRA VISUL NOSTRU AL TUTUROR: UNIFICAREA BISERICILOR
ASTAZI TOATA OMENIREA A ASTEPTAT VESTI DIN CER SI A AFLAT O NOUA DECIZIE A LUI DUMNEZEU : CARDINALUL RATZINGER A DEVENIT PAPA BENEDICT XVI .
ITI MULTUMIM DOAMNE
Bineinteles, nici o surpriza. Privesc in schimb comentariile din mass-media si vad o lipsa de entuziasm care comporta anumite suspiciuni. O fi oare nostalgia dupa regretatul Ioan Paul al II-lea, o fi lipsa surprizei, atenuata de previziunile specialistilor so care au anulat spontaneitatea care genereaza entuziasmul sau, este o parere impartasita de multi prieteni ai mei, lumea ar fi preferat un om simplu care sa arate puterea lui Dumnezeu prin slabiciunea sa?
Concluzia ramane insa una singura: Cu cat cerul este mai departe de paman cu atat caile Domnului sunt mai departe de caile omului. Habemus Papam!
Biserica Catolica o data cu Papa Ratzinger a intrat intr-o epoca altfel…Benedict al XVI-lea va fi un Papa mare, acest lucru este sigur, un Papa teolog, fin cunoscator nu numai al doctrinei ci si al patologiei credintei.
Dar Benedict al XVI-lea va fi si un Papa impopular care va avea de luptat, fara sarmul lui Ioan Paul al II/lea contra tuturor nebuniilor acestui veac…
Sa ne rugam pentru el, asa cum el ne-o cere in primul sau mesaj.
In primul rând ma bucur ca este un intelectual-teolog de mare forta. Dar mai cu seama ca este conservator si întelge foarte bine problemele timpurilor anormale cu care se confrunta Biserica, crestinul. Si dupa pentru ca este german dat fiind as zisul liberalsim al nemtilor dar si conservatorism bavarez unde traiesc.
Din pacate nemti nu au fost entuziasmati as cum se credea, nici macar bavarezi, în Brazilia a existat o mai mare bucurie pentru ca este as zis conservator, mai bine spus aparator al preceptelor biserici. TV-german, nu a avut imagini de entuziasm pe care s marseze, o rusine ptr nemti!
Sper ca noul Papa al Biserici Roamnao-Catolice Benedikt al XVI, sa fie un bun pastor al biserici si în adevar sa îsi suflece mânicile si treaca la treaba în via Domnului, fara a abdica de la conservatorism, pentru care ne bucuram toti crestini indiferent de confesiune.
Doamne ajuta!
O.M
cred ca e cea mai buna alegere care se putea face: „progresistii„ si-ar fi dorit un Papa „moale„, fara suflu… ei bine, nu este asa: s-a randuit sa fie un om ferm, cu convingeri, un om modest, insa o voce foarte avizata.
Ad majorem Dei gloriam!
Sunt foarte incantat de alegerea Cardinalului Ratzinger in fruntea bisericii catolice. Sunt crestin ortodox dar cred ca acest om are o mare forta de a se opune directiilor gresite pe care o ia societatea in ziua de azi. Cred ca trebuie sa existe o voce cu multa forta spirituala care sa cheme oamenii pe calea cea dreapta catre mantuire. Sa ii dea Dumnezeu multa intelepciune si sanatate sa isi indeplineasca cu mult spor aceasta misiune. Ai grija de noi, Doamne
Multumim lui Dumnezeu pentru noul Papa. Avem incredere ca va continua epopeea inceputa de Papa Ioan Paul II. Faptul ca e in varsta nu e un impediment; nu noi, ci Dumnezeu stabileste lungimea vietii fiecaruia din fiii sai. Fie ca pontificatul Papei Benedict XVI sa desavarseasca unitatea crestinilor!