Cine a fost Papa Benedict al XV-lea?

19.04.2005, Vatican (Catholica) - Alegerea numelui de Benedict al XVI-lea ne face să ne întrebăm cine a fost Papa Benedict al XV-lea, al cărui nume a decis să îl preia şi să îl continue noul Suveran Pontif. Vă oferim în continuare textul biografiei Papei Benedict al XV-lea, de pe situl Catholica.ro, tradusă de pe Vatican.va: Văzând norii prevestitori de război ce pluteau grei pe deasupra câmpiilor Flandrei şi deasupra Carpaţilor, Cardinalii au înţeles că următorul Papă va trebui să fie un diplomat. Cel ales a fost Giacomo della Chiesa, care şi-a luat numele de Benedict al XV-lea (1914-1922).

Giacomo della Chiesa s-a născut la Genova la 21 noiembrie 1854. A studiat dreptul la Genova şi teologia la Roma, la Universitatea gregoriană. A fost hirotonit în 1873 şi a devenit doctor în teologie sacră în 1879. Giacomo a intrat în serviciul diplomatic papal şi curând a atras atenţia marelui diplomat Rampolla. Când Rampolla a ajuns secretar de stat. Giacomo i s-a alăturat ca asistent remarcabil. În 1901 a fost numit sub-secretar de stat. Papa Pius al X-lea l-a confirmat în această funcţie până în 1907, când l-a numit pe Giacomo arhiepiscop de Bologna. Aici Della Chiesa se dovedeşte a fi un valoros şi excelent lider spiritual. În 1914 Pius al X-lea îl creează cardinal.

Benedict al XV-lea a avut de înfruntat o misiune grea. Ca părinte al tuturor catolicilor a trebuit să păstreze o neutralitate strictă. A reuşit acest lucru atât de bine încât în timp ce aliaţii înverşunaţi îl numeau pro-german, germanii înverşunaţi îl considerau de partea aliaţilor. Benedict, însă, a pledat mereu pentru pace, dar în 1917 a considerat că a sosit timpul să facă un efort oficial de mediere între puteri. Papa a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a reduce nenorocirile unui conflict înspăimântător. Datorită lui Benedict, prin intermediul ţărilor neutre s-au realizat schimburi de prizonieri răniţi, iar mai târziu, după mari eforturi, Benedict a reuşit să-i trimită pe prizonierii răniţi şi bolnavi în ţările neutre bogate. Papa a încercat să-i ajute şi pe civilii aflaţi în suferinţă. Mijlocirea sa le-a permis deportaţilor belgieni să se întoarcă acasă. A cerut milă pentru sărmanii armeni, şi a oferit bani pentru cei suferinzi din întreaga Europă chinuită.

Benedict şi-a continuat faptele bune şi după armistiţiu. I-a rugat pe aliaţi să întrerupă blocada criminală a Germaniei care a adus atât de multă suferinţă femeilor şi copiilor. La dispoziţia Papei, s-a adunat o colectă în toate bisericile catolice din întreaga lume pentru a-i ajuta pe copii flămânzi.

Benedict l-a îndemnat pe Wilson să se folosească de marea sa influenţă pentru o pace dreaptă, însă Papa şi-a exprimat dezamăgirea pentru rezultatele Conferinţei de Pace de la Paris. Deşi a fost exclus din Liga Naţiunilor, din umbră, a lăudat ideea înfiinţării ei, iar în momentele de manifestare a urii naţionaliste, el a pledat pentru recunoaşterea solidarităţii umane.

În 1917 Benedict promulgă marele Cod de Drept Canonic, dar a declarat că meritele aparţin ilustrului său predecesor, Sfântul Pius al X-lea. O gripă i-a adus sfârşitul acestui om al păcii la 22 ianuarie 1922. Unul din ultimele sale cuvinte a fost: „Ne oferim viaţa lui Dumnezeu pentru pace în lume”. Papa Benedict al XV-lea a fost pe bună dreptate „bunul samaritean al omenirii”.