Gânduri despre următorul pontificat
15.04.2005, Vatican (Catholica) - Săptămâna aceasta Cardinalii reuniţi la Vatican au purtat lungi discuţii despre provocările cu care se confruntă astăzi Biserica. Lunea viitoare ei se vor reuni în Conclav, dar până atunci, cu toţii – chiar şi cei peste 80 de ani – dezbat situaţia Bisericii pentru a înţelege cum va arăta următorul pontificat. Conturând această imagine, Cardinalii speră să îşi facă o idee mai clară despre criteriul de alegere a următorului Papă, care să răspundă acestei viziuni. CWNews a publicat o lungă analiză cu opinii ale vaticaniştilor despre cum va trebui să arate următorul pontificat, respectiv ce va trebui să facă următorul Papă.
Curia Romană. Printre cele mai urgente acţiuni care se aşteaptă să fie asumate după încheierea perioadei sede vacante este reorganizarea Curiei Romane. Odată cu moartea Papei Ioan Paul al II-lea, toţi oficialii Curiei şi-au încetat mandatul; noul Papă va trebui să facă propriile numiri. Defunctul Papă a reorganizat Curia Romană şi a stabilit domeniul de activitate al fiecărui Dicaster. Există însă plângeri că munca diferitelor Dicastere nu este suficient de bine coordonată, şi de aici că s-ar cere o nouă organizare, care, la minim, să includă o mai bună divizare a puterilor, acum concentrate foarte mult de exemplu în Secretariatul de Stat. În procesul de reorganizare, o dimensiune va fi şi internaţionalizarea Curiei Romane. Istoric vorbind, Curia a fost italiană de-a lungul secolelor, doar sub Papa Ioan Paul al II-lea schimbându-şi acest profil. În ultimii ani însă, dominanţa italiană a devenit din nou semnificativă.
Se estimează de către unii că schimbarea prefecţilor şi preşedinţilor Dicasterelor din Vatican ar putea aduce un aer proaspăt, necesar Bisericii. Chiar dacă nu vor fi oameni de carieră ai Vaticanului, aducerea în astfel de funcţii, sau în aceste Dicastere, a unor Episcopi şi preoţi luaţi din mediul lor ar asigura faptul că în decizii se va ţine cont de realitatea „din teren”, că nevoile şi problemele clericilor, laicilor, ale pastoraţiei în general, sunt bine înţelese. Următorul Papă, ţinând o legătură strânsă cu noua conducere a Curiei Romane trebuie să deschidă linii de comunicare între el şi Episcopii diecezani, evitând fricţiunile care apar uneori la primirea de directive din partea Sfântului Scaun, şi percepţia că Vaticanul caută să îşi centralizeze autoritatea în Biserica Catolică.
Colegialitatea. Teama de controlul Romei şi dorinţa de o colegialitate tot mai crescută în guvernarea Bisericii sunt caracteristice Cardinalilor „liberali”. Cardinalul Carlo Maria Martini – fost Arhiepiscop de Milano, considerat ani mulţi drept unul dintre cei mai importanţi candidaţi la papalitate – s-a pronunţat clar pentru o guvernare colegială. Dar nu este singurul: şi Cardinalul Marc Ouellet de Quebec a cerut recent aceasta în termeni simpli: „Trebuie ca următorul pontificat să fie astfel încât să permită o exercitate diferită a colegialităţii”. Papa Ioan Paul al II-lea a fost un puternic apărător al primatului papal, dar el a încurajat dezvoltarea colegialităţii, apelând la Sinoade cum nu a mai făcut-o nici un Papă până acum. El i-a încurajat pe liderii catolici, chiar şi pe liderii altor Biserici creştine, să îi aducă sugestii despre exercitarea funcţiei de Episcop al Romei.
Unii Cardinali importanţi, precum belgianul Godfried Danneels, crede că răspunsul, cel puţin în parte, stă în extinderea autorităţii Conferinţelor Episcopale Naţionale, şi/sau extinderea puterii Sinoadelor, care până acum sunt doar organisme consultative.
Evanghelizarea. Papa Ioan Paul al II-lea a amintit în mod frecvent turmei sale că prima misiune a Bisericii este evanghelizarea. Deşi această sarcină ar putea lua forme diferite în secolul XXI, ea rămâne cea mai mare responsabilitate a Bisericii, şi deci un element cheie ca interes pentru Pontiful Suprem. Harta teritoriilor de misiune s-a schimbat în ultimele decenii. După cum observa recent Cardinalul australian George Pell: „China se deschide economic; ar putea să fie următorul teritoriu mare de misiune.” Asia este în general privită ca cea mai mare ţintă pentru evanghelizare: un continent în care cei mai mulţi nu au auzit mesajul Evangheliei.
Dar de evanghelizare au mare nevoie chiar şi societăţile considerate creştine în mod tradiţional. Europa Occidentală şi America de Nord, cu scăderea numărului de vocaţii la preoţie şi călugărie, au nevoie de re-propunerea Evangheliei. Europa devine tot mai secularizată, un motiv de mare îngrijorare la Vatican. Unii speculează că datorită respingerii tot mai puternice a catolicismului, a creştinismului în general în Europa, următorul Papă nu va putea fi decât european, altfel se riscă să nu înţeleagă problemele de aici. America Latină solicită şi ea atenţia, dar din alte puncte de vedere. Continentul are două treimi din populaţie de religie catolică, iar vocaţiile merg bine. Dar există alte probleme, precum cele sociale, sau activismul sectelor. De aceea unii electori, precum Cardinalul Bernard Panafieu, au declarat în trecut că ar putea fi cazul să vină un Papă latino-american.
Ecumenismul şi relaţiile cu alte religii. Următorul Papă va trebui să continue să acţioneze în direcţia creşterii unităţii dintre creştini, o prioritate a pontificatului tocmai încheiat. Cel mai promiţător se anunţă dialogul cu Bisericile Ortodoxe Orientale, iar cel mai dificil cu Bisericile Ortodoxe. Mai mulţi Cardinali au jucat un rol important în problemele relaţiilor ecumenice. Cardinalul Christoph Schönborn spunea odată că Viena este „puntea istorică dintre Răsărit şi Apus”, şi că simte obligaţia să continue tradiţia ieşirii ecumenice înspre lumea ortodoxă. Cardinalul Martini, fost Arhiepiscop de Milano, trăieşte acum la Ierusalim, unde s-a angajat în dialog cu evreii. Cardinalul Angelo Scola, Patriarh de Veneţia, a subliniat rolul istoric al oraşului său pentru contactul cu lumea arabă. Cardinalul Francisc Arinze are o experienţă considerabilă în dialogul cu lumea islamică, atât ca nigerian, cât şi ca preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Dialogul Inter-Religios. În fine, Cardinalul Ivan Dias de Bombay, prin situarea sa geografică, este promotorul relaţiilor cu tradiţiile asiatice.
Demnitatea vieţii. Papa Ioan Paul al II-lea a fost fără dubiu liderul mondial în lupta pentru apărarea demnităţii vieţii umane. Conflictul dintre „cultura morţii” şi „cultura vieţii” se va acutiza cu siguranţă în viitor, odată cu introducerea de noi tehnologii medicale, şi cu exploatarea vieţii umane sub diferite forme. Cardinalul Dionigi Tettamanzi de Milano, un alt considerat papabil, este puternic implicat în aceste discuţii, el scriind intensiv pe marginea problemelor de bioetică.
Înainte de toate, Cardinalii care vor intra în Conclav vor căuta un cleric care (cu cuvintele Cardinalul Jean-Claude Turcotte) „să fie omul pe care Dumnezeu îl alege, prin umila noastră mijlocire, care să continue proclamarea mesajului Său către Biserică şi către lume”. Prelatul canadian a mai spus că „să vorbească 25-30 de limbi sau să se descurce cu mass-media ca Papa Ioan Paul al II-lea sunt aspecte secundare”. Cardinalul Georg Sterzinsky a spus la rândul său că ar fi o greşeală pentru viitorul Papă dacă va încerca să fie ca Papa Ioan Paul al II-lea: el trebuie să îşi dezvolte propriul stil, propria metodă de îndeplinire a ministerului petrin. Cardinal columbian Dario Castrillon-Hoyos, înainte de a intra în Adunările Generale ale Cardinalilor, a cerut credincioşilor rugăciuni „pentru ca Domnul să îi dea viitorului Papă harul de a nu-i fi teamă să devină moştenitorul unui uriaş”.

Sper ca Bunul Dumnezeu prin Sfântul Duh sa aleaga pe cel care este dupa inima Domnului ci nu a oamenilor, nici a dorintelor lor.
Biserica are nevoie nu numai de un suflu nou asa cum cer gruparile liberale ci de o regenerare în Sfântul Duh, care sa provaduiasca Sfinta Evanghelie inclusiv de pe o pozitie conservatoare. Nu de liberalizare ducem lipsa ci de conservatorism autentic, desigur imbinat cu intelepciunea ce o da Duhul Sfânt.
Ma rog si eu împreuna cu întreaga Sfânta Biserica pentru alegerea noului Sf Parinte al Biserici Universale.
Doamne ajuta!