Polonezii s-au rugat pentru conaţionalul lor
01.04.2005, Varşovia (Catholica) - Polonezii s-au înghesuit în biserici pentru a se ruga pentru Papa Ioan Paul al II-lea, iubitul lor conaţional care pare în această vineri a fi pe moarte. Bisericile din Varşovia şi din Cracovia, unde Karol Wojtyla a fost Arhiepiscop înainte de a deveni Papă în 1978, s-au umplut cu credincioşi încă de la primele ore ale dimineţii, când buletinele de ştiri au anunţat ştiri triste dinspre Vatican.
„Am astăzi examen şi am studiat până târziu, ascultând radioul”, a declarat Lidia Majecka, studentă, 18 ani, la ieşirea de la o Liturghie celebrată în una din bisericile din Cracovia. „Cu numeroasele ştiri pe care le-am auzit despre sănătatea Papei, nu am putut să mă concentrez. Dimineaţa m-am gândit: ce este un examen în comparaţie cu durerea Papei? Aşa că am venit să mă rog pentru sănătatea sa.” În sudul munţilor Tatra, unde tânărul Karol obişnuia să predice, sute de persoane au luat parte la o veghe desfăşurată de-a lungul întregii nopţi.
Liturghii au fost celebrate în întreaga Polonie, mulţi mergând de la serviciu pentru a se ruga în biserică pentru bărbatul pe care îl consideră ca părintele lor spiritual. „Ar trebui să fiu la serviciu, dar am venit la biserică pentru câteva minute”, a declarat Beata Laczynska, de 40 de ani, cu ochii în lacrimi. „Trebuia să mă rog pentru el. Nu puteam să lucrez dacă nu făceam aceasta.” Comunitatea evreiască din Varşovia plănuieşte de asemenea rugăciuni pentru Papa. Şef rabinul Poloniei, Michael Schudrich, a declarat că nici un alt lider religios nu a făcut atât de multe pentru reconcilierea dintre creştini şi evrei. „A făcut atât de multe împotriva anti-semitismului”, a declarat el pentru Reuters. „Nimeni nu a făcut atâtea ca el. Nici un alt lider religios, din nici o Biserică.”
Papa este foarte iubit în Polonia, chiar şi de cei care nu îi împărtăşesc total viziunea. La prima întoarcere ca Papă în 1979, milioane de polonezi l-au aşteptat pe străzi. Predicile sale virulente i-au îndemnat pe polonezi să înfrunte autorităţile. Influenţa sa a fost un factor major în ridicarea după un an a mişcării Solidaritatea, care a contribuit la căderea regimului. Liderul Solidarităţii, Lech Walesa, care a devenit primul preşedinte ne-comunist al Poloniei după 1990, a declarat că moartea Papei va fi un şoc pentru Polonia şi pentru întreaga lume. „Mă rog să se însănătoşească, pentru că lumea şi Polonia au nevoie de el”, a declarat el pentru Reuters, din Gdansk, leagănul Solidarităţii.
