Elena Ştefănescu: „Primatul iubirii”
23.03.2005, Reşiţa (Catholica) - La Editura TIM din Reşiţa, a apărut o nouă carte a Elenei Ştefănescu, intitulată „Primatul iubirii”. Cartea este dedicată „Soţului meu, Marian I. Ştefănescu, la împlinirea a 25 de ani de preoţie, la un sfert de veac de când am îmbrăţişat împreună Crucea Domnului, am lăsat totul şi am pornit în viaţa de apostolat.”
După cum explică autoarea cărţii în Argument, „Lucrarea de faţă apare din necesitatea de a exprima iubirea de mamă pe care o port copiilor mei de la şcoală, creştinilor care formează Biserica cea vie, în general, celor care formează comunitatea greco-catolică a parohiei `Sfânta Fecioară Maria de la Fatima` – din Reşiţa, în special. Nu în ultimul rând acest mod de manifestare a iubirii mele de mamă este destinat familiei mele personale, formată din părinţi, soţ, două fiice, doi gineri, trei nepoţei.”
Amintind cuvintele pe care a pus accentul, la întâlnirea anuală cu preotesele, Preasfinţitul Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj: „preoteasa, soţia preotului, să fie în biserică mama care în familie veghează îngenunchiată şi se roagă pentru fiii ei”, Elena Ştefănescu arată că nu doreşte ca această carte să fie o predică, „ci vreau doar să aduc câteva dovezi în favoarea Primatului Iubirii, dar în aşa mod încât acesta să devină realitate în viaţa noastră de creştini. Dumnezeu este Iubire, iată de unde Primatul Iubirii.
Lucrarea cuprinde trei părţi. „Urme de lumină” conţine titluri precum: „70 de ani de la prima lăcrimare a icoanei Preacuratei de la Scăiuş”, „Binecuvântatele catacombe ale României… şi vrednicii martori… şi mărturisitori”. Din „Primatul Iubirii” menţionăm câteva titluri: „Cine este Isus Cristos pentru mine?”, „Meditaţie în faţa iubirii răstignite”, „Un alt chip al crucii – Crucea verighetă”. În „Întâlniri cu Domnul nostru” putem citi: „A venit a doua oară Mama la Reşiţa”, „Primatul Iubirii este valabil şi în şcoală, şi în politică” etc.
Alte cărţi publicate de Elena Ştefănescu sunt: „Talita Kumi! Fiică ţie-ţi spun, scoală-te!” (Reşiţa, 2000); „Ca toţi să fie una – studiu liturgic comparativ” (Reşiţa, 2002); „Ce mult ne iubeşte Dumnezeu!” (Reşiţa, 2003); „Maranata – culegere de colinde meditate” (Reşiţa, 2003). În prezent lucrează la teza de doctorat cu tema „Pedagogia Divină – Pedagogia Iubirii, manifestată în Conciliul Ecumenic Vatican II”.
