Interviu: Cum suferă copiii care sunt singuri acasă (I)

01.03.2005, Washington (Catholica) - Mai puţin timp petrecut împreună cu mama şi tata a contribuit la mai multe probleme pentru mai mulţi copii în ultimele câteva decenii. Acest lucru îl afirmă Mary Eberstadt, autoarea cărţii „America singură acasă”. Eberstadt a vorbit pentru agenţia ZENIT despre felul în care această separare a copiilor de părinţii lor produce consecinţe negative neprevăzute. Din acest interviu vă oferim astăzi prima parte.

– Dacă copiii o duc mai bine ca niciodată din punct de vedere material, de ce sunt ei afectaţi de atât de multe necazuri, precum problemele psihiatrice, obezitatea şi bolile cu transmitere sexuală?

– „America singură acasă” vorbeşte tocmai despre acest paradox. Pe de o parte, copiii în general – ca şi adulţii în general – au o situaţie materială mai bună ca niciodată până acum, îndeosebi în naţiunile avansate din Apus. Totuşi, pe de altă parte, această generaţie de copii americani este marcată de probleme acute care fie nu au existat înainte, fie nu au existat în proporţia în care se întâlnesc astăzi.

Obezitatea juvenilă, de exemplu, s-a triplat de la începutul anilor 1960 încoace. Bolile cu transmitere sexuală sunt foarte răspândite în rândul adolescenţilor şi al tinerilor. Diagnosticările de probleme psihiatrice juvenile precum depresia, anxietatea şi tulburările „comportamentale” au crescut foarte mult – şi tot astfel şi medicamentele folosite pentru tratarea lor. În mod similar, cadre didactice din diferite părţi ale ţării, de la grădiniţă la universitate, vorbesc despre o deteriorare generală a comportamentului copilului şi al adolescentului. Pur şi simplu, pentru un număr semnificativ de copii, viaţa este de fapt mai rea – în sensul că e mai periculoasă, mai tristă şi mai problematică – decât a fost pentru generaţia părinţilor lor.

– Există o temă comună care leagă numeroasele probleme ale copiilor americani de astăzi?

– Dintr-o multitudine de motive – divorţ, mame care lucrează şi familii cu un număr mai mic de membri – copiii sunt mai separaţi de părinţii lor şi de alţi membri ai familiei decât erau înainte; şi această separare produce consecinţe negative neprevăzute. De exemplu, o astfel de separare înseamnă că copiii şi adolescenţii sunt mai puţin supravegheaţi împotriva tentaţiilor privind sexul şi hrana; astfel, obezitatea şi bolile cu transmitere sexuală sunt în creştere.

O astfel de separare cronică şi fără precedent duce şi la creşterea tristeţii resimţite cel puţin de către unii copii, care apoi afectează statisticile psihiatrice şi farmaceutice. Această nefericire generaţională este demonstrată de aproape fiecare muzician rock şi rap din topul american; multe versuri vorbesc de la sine. Atât datele empirice cât şi cele culturale referitoare la ceea ce se întâmplă cu mulţi copii demonstrează că s-a produs o deplasare emoţională în jos pentru această generaţie. În cartea mea urmăresc legătura între problemele copiilor şi familia absentă.

– Creşterea numărului de mame care lucrează înafara casei este un rezultat al necesităţilor economice sau o alegere umană?

– Consider că nu există un răspuns universal valabil la problema muncii părinţilor înafara casei. Este ceva la care numai fiecare familie în parte poate răspunde pentru sine. În acelaşi timp, dacă trecem dincolo de alegerile individuale, putem vedea că pe vremuri eram, ca societate, mai săraci; şi totuşi o familie tipică se sacrifica din punct de vedere financiar pentru ca un părinte să rămână acasă. Mai mult, mulţi se sacrificau şi din punct de vedere emoţional pentru ca părinţii să rămână împreună „de dragul copiilor” – o idee acum în mod larg, şi consider eu greşit, ridiculizată.

Astăzi, din nou vorbind la modul general, casele sunt mai mari ca înainte, hrana este mai ieftină, maşinile mai luxoase şi familiile mai mici ca număr de membri – totuşi expectanţele sociale sunt exact invers; familiile cu două surse de venit sunt considerate a fi norma. Cât din această deplasare către două venituri este necesitate, şi cât o creştere a expectanţelor materiale şi dorinţă, sunt întrebări care nu au fost încă cercetate suficient. Însă într-o societate prosperă ca a noastră, aceste întrebări au o adevărată greutate spirituală, la fel ca şi economică.