Fondatorul mişcării Comunione e Liberazione a murit
22.02.2005, Roma (Catholica) - Fondatorul mişcării Comunione e Liberazione (CL), Mons. Luigi Giussani, a murit în această dimineaţă, la vârsta de 82 de ani. Cunoscut pentru iubirea pe care a avut-o pentru Biserică, el a murit la reşedinţa sa din Milano, datorită unor grave probleme circulatorii. Directorul Biroului de Presă al Sfântului Scaun, Joaquin Navarro-Valls, a spus astăzi jurnaliştilor că funeraliile vor avea loc la 24 februarie, în Domul din Milano, conduse fiind de Cardinalul Joseph Ratzinger, prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei.
În numele conducerii mişcării, Julian Carrón a trimis o notă oficială comunităţilor CL îndoliate din întreaga lume, în care se spune: „La 3.10 AM, astăzi, 22 februarie, sărbătoarea Scaunului Sfântului Petru, Domnul l-a chemat la el pe iubitul nostru preot Giussani. Siguri de speranţa învierii, în acest moment dureros al despărţirii, în îmbrăţişarea lui Cristos îl recunoaştem şi mai mult ca tată pe el, cel care acum contemplă prezenţa atât de dragă lui a lui Isus Cristos, pe care ne-a învăţat să Îl cunoaştem şi să Îl iubim prin viaţa sa. Încredinţându-i pe toţi Fecioarei Maria, `izvorul viu al speranţei`, cerem tuturor comunităţilor să celebreze Euharistia. Cu recunoştinţă pentru viaţa pr. Giussani, să ne rugăm ca credinţa, speranţa şi iubirea lui să devină tot mai mult ale noastre.”
