Papa s-a întors la Vatican
11.02.2005, Vatican (Catholica) - Papa Ioan Paul al II-lea s-a întors ieri după-amiaza în Vatican, după aproape 10 zile de spitalizare la Gemelli, unde a fost tratat pentru dificultăţi în respiraţie, urmare a unei răceli. La ora 7:15PM, Pontiful a părăsit spitalul, după câteva minute fiind în Vatican. Dar spre surpriza reporterilor, care aşteptau o plecare liniştită, într-o maşină închisă, Suveranul Pontif a trecut prin Roma cu „papamobilul” său, putând fi văzut de toţi, foarte clar, partea în care s-a aflat fiind bine luminată. Astfel, Sfântul Părinte a avut ocazia să îi salute pe cetăţenii Romei, care au flancat drumul spre Vatican. Gestul indică dorinţa Vaticanului de a transmite următorul mesaj: Papa este bine, nu va demisiona, ci, dimpotrivă, îşi va relua activitatea.
Papa părea relaxat, au declarat jurnaliştii. Acum toţi se întreabă când îl vor vedea din nou. Vaticanul nu a publicat încă o agendă modificată a Papei, dar Navarro-Valls a declarat că Sfântul Părinte este nerăbdător să îşi reia programul, însă cu acordul medicului personal. Cel mai probabil Papa va reapărea duminică, 13 februarie, la rugăciunea Angelus. Tot duminică va începe perioada de exerciţii spirituale pentru Post la care participă Sfântul Părinte şi apropiaţii săi din Vatican. Exerciţiile spirituale se vor încheia la 19 februarie.
