Retragerea Papei – o problemă complexă

10.02.2005, Vatican (Catholica) - Ultima criză medicală suferită de Papa Ioan Paul al II-lea a reaprins în mass-media speculaţiile privind o posibilă retragere a Papei. Deşi această posibilitate a fost întotdeauna negată de oficialii Vaticanului, speculaţiile la Roma continuă. La 7 februarie, într-o întâlnire cu reporterii, Cardinalul Angelo Sodano a declarat că problema retragerii trebuie lăsată „la latitudinea Papei, care este călăuzit de Sfântul Duh”. Sfântul Părinte a declarat personal, în repetate rânduri, că doreşte să slujească în continuare, ca Suveran Pontif, până la moarte.

Actualul val de speculaţii este cel mai serios din 2002, când tema a fost din nou aprig discutată de presa romană. De fiecare dată când Papa Ioan Paul al II-lea dă semne de boală, subiectul este reaprins. În primăvara anului 2002, în timpul săptămânilor Postului Mare, Papa Ioan Paul al II-lea a apărut foarte obosit, iar publicaţii germane au avansat teoria că îşi va anunţa retragerea în timpul vizitei din acel an în Polonia natală. Teoria a mers până acolo încât se anunţa că Papa se va retrage la o mănăstire din Polonia, pentru a trăi în linişte până la sfârşitul vieţii. Vizitând un sanctuar marian din Polonia, Papa s-a rugat „pentru tăria trupului şi spiritului, pentru ca să pot să îmi îndeplinesc, până la capăt, misiunea încredinţată mie”. Rugăciunea Papei a fost semn clar Papa nu are intenţia de a se retrage. Iar Papa a întărit ideea când a declarat colegilor săi că nu se va retrage, „pentru că nici Isus nu s-a coborât de pe Cruce”.

Înainte de a aniversa 25 de ani de pontificat, problema a fost din nou în centrul atenţiei. Mai mulţi Cardinali şi-au dat cu părerea, majoritatea afirmând că o retragere poate fi decisă doar de Papa; dar au fost şi Cardinali care au sugerat cu delicateţe că ar fi recomandată vacantarea scaunului. Încă o dată, Sfântul Părinte a anunţat că nu va renunţa la misiunea sa. Despre posibilitatea retragerii de pe scaunul Sfântului Petru a scris chiar el, în februarie 1996, în constituţia apostolică „Universi Dominic Gregis”, în care sunt trasate regulile pentru alegerea unui nou Papă. Există un precedent pentru retragerea unui Pontif. În 1294, Papa Celestin al V-lea a fost ales în circumstanţe politice neclare. Celestine a abdicat după cinci luni, explicând că era prea bătrân, bolnav şi nepriceput pentru această sarcină. El şi-a anunţat demisia în faţa Colegiului Cardinalilor. Dar actualul Cod de Drept Canonic indică faptul că retragerea Papei devine imediat validă, la formulare, neavând nevoie de acordul Cardinalilor.

Celestin s-a retras apoi la mănăstire. Validitatea acelei retrageri a fost pusă la îndoială de unii Cardinali, reuniţi să îl aleagă pe succesor, Bonifaciu al VIII-lea. Unii au afirmat că Papa a fost obligat să se retragă; alţii au sugerat că legătura dintre Papa şi Biserică este ca uniunea maritală, ce nu poate fi dizolvată decât prin moarte. Cazul Papei Celestin al V-lea a rămas un precedent central în orice discuţie despre retragerea papală, iar în 1966, când Papa Paul al VI-lea a vizitat mormântul lui Celestin, a apărut un val de speculaţii că îşi va prezenta propria demisie. Înainte de Celestin al V-lea, există şi alţi Pontifi romani care s-au retras, dar circumstanţele sunt acum neclare.

Papa Martin I, care a fost arestat şi exilat în 653 de către împăratul bizantin, se poate să fi aprobat alegerea succesorului său, Papa Eugen I. Trei sute de ani mai târziu, în 964, Papa Benedict al V-lea, adesea considerat un anti-papă, a fost depus de împăratul Otto I, şi a acceptat verdictul împăratului, fără să mai reclame papalitatea. Există şi alte exemple. Papa Ioan al XVIII-lea a murit în 1009, ca simplu călugăr; Silvestru al III-lea, expulzat de rivalul său, Benedict al IX-lea, în 1045, s-a retras în propria Dieceză; iar Bendict al IX-lea însuşi a abdicat câteva luni mai târziu în favoarea lui Grigore al VI-lea. În fine, Grigore al XII-lea a renunţat la papalitate la Consiliul de la Constanţa, din 1415, redevenind Cardinal. Aceasta se întâmpla în timpul schismei din Apus, când Biserica avea trei bărbaţi diferiţi ce pretindeau a fi Papi.