Prezentarea Instrucţiunii despre cazurile de procese matrimoniale

08.02.2005, Vatican (Catholica) - În această dimineaţă, la Biroul de Presă al Sfântului Scaun, a avut loc prezentarea documentului „`Dignitas connubii` (Demnitatea căsătoriei), Instrucţiune de respectat de Tribunalele diecezane şi inter-diecezane în abordarea cazurilor de nulitate a căsătoriei”. Instrucţiunea a fost pregătită de Consiliul Pontifical pentru Textele Legislative, cu colaborarea altor Dicastere. La eveniment au participat Cardinalul Julian Herranz, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative; Arhiepiscopul Angelo Amato S.D.B., secretarul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei; Arhiepiscopul Domenico Sorrentino, secretarul Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor; Episcopul Velasio De Paolis C.S., secretar al Tribunalului Suprem al Signaturii Apostolice şi Episcopul Antoni Stankiewicz, decanul Tribunalul Rotei Romane.

Cardinalul Julian Herranz a explicat faptul că instrucţiunea „Dignitas connubii” urmăreşte să ofere judecătorilor din tribunalele ecleziale „un document practic, un fel de vademecum de folosit ca un ghid pentru îndeplinirea însărcinărilor lor în audierile canonice privind nulitatea căsătoriei”. Un document similar, instrucţiunea „Provida Mater”, a fost publicat în 1936, în conformitate cu Codul Canonic din 1917. „Dignitas connubii”, a afirmat Cardinalul Herranz, caută să faciliteze consultarea şi aplicarea ediţiei din 1983 a Codului Canonic (CIC), reunind toate normele referitoare la procesul canonic de anulare a căsătoriei (spre deosebire de CIC, unde normele sunt împrăştiate în diferite locuri prin text) şi incluzând evoluţiile juridice de la publicarea Codului încoace: interpretările autentice ale Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative, răspunsurile Tribunalului Suprem al Signaturii Apostolice, jurisprudenţele Tribunalului Rotei Romane. Instrucţiunea „nu se limitează la repetarea textului canoanelor, ci conţine interpretări, clarificări asupra dispoziţiilor legii, şi dispoziţii suplimentare privind procedurile de implementare.”

„Această instrucţiune vine ca o confirmare a nevoii de a pune întrebări despre validitatea sau nulitatea căsătoriei credincioşilor, într-un proces juridic adevărat.” Uneori, a spus Cardinalul Herranz, sunt sugerate soluţii „simple”, care să rezolve problema direct, „în inimile persoanelor, prin aşa numita `nulitate în conştiinţa`”, în care Biserica „nu are nici un alt rol decât să ia notă de convingerea soţiilor înşişi privind validitatea sau nu a căsătoriei lor”. Alteori se exprimă speranţa „că Biserica va renunţa la orice forme de audieri, lăsând problemele juridice în mâinile tribunalelor civile”. „Dimpotrivă, Biserica reiterează competenţa ei de a se îngriji de aceste cauze, deoarece de ele depinde existenţa căsătoriei” credincioşilor ei, „ţinând cont în primul rând că vorbim de sacramentul căsătoriei, de unul dintre cele şapte instituite de însuşi Cristos”. A ignora această problemă „ar însemna să aruncăm o umbră peste natura sacramentală a căsătoriei însăşi. Ar fi mai de neînţeles în circumstanţele actuale ale confuziei privind identitatea naturală a căsătoriei şi a familiei în anumite forme de legislaţie civilă care nu numai facilitează divorţul, ci şi pun la îndoială heterosexualitatea ca trăsătură esenţială a căsătoriei.”

În încheiere, Cardinalul Herranz a confirmat faptul că în contextul unei mentalităţi dominate de divorţ, „chiar şi audierile canonice pentru nulitate pot fi cu uşurinţă greşit interpretate, ca şi cum nu ar fi decât căi de obţinere a divorţului cu aparenta aprobare a Bisericii”. Diferenţa dintre anularea unei căsătorii şi divorţ ar fi astfel „pur nominală, prin manipulări îndemânatice a cazurilor de nulitate toate căsătoriile eşuate fiind anulate”. Dimpotrivă, Pontifii Romani „s-au exprimat adesea relativ la adevăratul sens al nulităţii căsătoriei, inseparabil de căutarea adevărului, deoarece declararea nulităţii nu înseamnă dizolvarea unei legături existente, ci mai degrabă recunoaşterea, în numele Bisericii, a non-existenţei unei căsătorii adevărate încă de la început. Mai mult, Biserica sprijină validarea căsătoriilor anulate atunci când este posibil. Papa Ioan Paul al II-lea explica cu următoarele cuvinte: Soţii înşişi trebuie să fie primii care să conştientizeze că doar în căutarea sinceră a adevărului pot găsi binele lor adevărat, fără a exclude a priori posibila validare a unei uniuni care, deşi nu este încă o căsătorie sacramentală, conţine elemente ale binelui, pentru ei înşişi şi pentru copii lor, care trebuie atent evaluate în conştiinţă, înainte de a ajunge la un diferend`.”