4.000 de nou-născuţi, abandonaţi anual în România
27.01.2005, Bucureşti (Catholica) - Săptămâna trecută, la sediul UNICEF România din Capitală, a avut loc prezentarea raportului „Situaţia abandonului copiilor sub 5 ani în România”. Acest raport va fi dat publicităţii în luna februarie şi va fi înmânat forurilor naţionale şi internaţionale din domeniu în cel mai scurt timp. Raportul prezintă concluziile studiului efectuat de Ministerul Sănătăţii şi UNICEF în 150 de unităţi medicale din România.
În România anului 2005, indică raportul, din cauza sărăciei şi a lipsei de educaţie, încă sunt abandonaţi copii în spitale şi maternităţi, după un model neschimbat de 30 de ani. În 2003-2004, aproximativ 4000 de nou-născuţi au fost abandonaţi imediat după naştere, adică 1,8 % din totalul acestora, pe aceleaşi coordonate ca acum 10, 20 sau 30 de ani, aflăm de la Rompress. Cele mai multe dintre mamele care îşi abandonează copiii în maternitate sunt foarte tinere – 28% sub 20 de ani, necăsătorite, neşcolarizate -, 42,2% sunt analfabete, iar 27% cu şcoala generală neterminată şi trăiesc la limita sărăciei.
Agenţia Mediafax îl citează pe Pierre Poupard, reprezentantul UNICEF în România, care a declarat: „Din păcate, odată ajunse în spitale, tinerele mame se confruntă cu mentalităţi şi practici învechite. Sistemul continuă să rămână foarte tradiţional, în mod particular pentru cei săraci şi marginalizaţi”. Raportul citează povestea unei mame necăsătorite, în vârstă de 17 ani, care, neştiind ce să facă şi unde să meargă cu nou-născutul ei, a fost sfătuită de o infirmieră „că este mai bine… să nu mai văd copilul şi să-l las acolo pentru a începe o viaţă nouă. Aceeaşi infirmieră mi-a spus că este mai bine să nu văd copilul pentru că mă ataşez de el şi nu este bine pentru el”.
Raportul recomandă măsurile urgente privind înregistrarea naşterilor, în conformitate cu dreptul copiilor la identitate, naţionalitate şi familie. Din cauza unui vid de procedură, un procent impresionant, de peste 30% dintre copiii părăsiţi in spitale, nu au acte de identitate. De asemenea, se reclamă implementarea legislaţiei privind responsabilitatea inter-sectorială – sănătate, social şi educaţie – pentru protecţia copilului şi integrarea serviciilor la nivel comunitar.
