Deschiderea Centrului Creştin Social Medical de Zi din Sighişoara
14.01.2005, Alba Iulia (Catholica) - Duminică, 16 ianuarie 2005, după Sfânta Liturghie, de la ora 14, va avea loc la Sighişoara deschiderea Centrului Creştin Social Medical de Zi, se arată într-un comunicat al Filialei Filantropia Ortodoxă – Sighişoara, semnat de pr. Ovidiu Dan, protopop de Sighişoara. Centrul de Zi oferă servicii la aproximativ 90 de persoane şi cuprinde: igienizare, asistenţă religioasă, consiliere socială, asistenţă medicală gratuită, servicii de asistenţă socială şi medicală la domiciliu. Se va oferi şi hrană zilnică pentru 40 de asistaţi în cadrul Centrului şi pentru încă 50 de persoane la domiciliu, hrana constând în trei feluri de mâncare, zilnic, inclusiv sâmbăta şi duminica.
Scopul proiectului este reducerea sărăciei grupului ţintă, a excluderii şi marginalizării sociale a oamenilor nevoiaşi, realizarea unui ambient social pentru aceste persoane, care să inducă siguranţă şi confort, se mai precizează în comunicat. „Aceasta este o mare realizare misionară şi socială”, a declarat pentru Radio Reîntregirea Arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, Andrei Andreicuţ, care va fi prezent la acest important eveniment din Sighişoara, însoţit de pr. Nicolae Ignat, consilier cu probleme sociale la centrul eparhial.
