IPS Lucian Mureşan – Pastorala de Crăciun 2004
25.12.2004, Blaj (Catholica) - În Scrisoarea sa pastorală cu ocazia Crăciunului 2004, IPS Lucian Mureşan, Arhiepiscop de Alba-Iulia şi Făgăraş, Mitropolit al Bisericii Greco-Catolice, arată că „aceste popasuri sărbătoreşti sunt menite să ne reconforteze viaţa, să ne lumineze perspectivele, să ne întărească tot mai mult speranţa şi să ne amintească de marele dar al mântuirii”. Astfel ne ajută ca „tot mai maturi în credinţă, dar conştienţi de a noastră neputinţă, să-L invocăm pe Cel venit de sus să ne ofere darul de a pătrunde tainele istoriei şi a înţelege semnele timpului, pentru mântuirea sufletelor noastre şi pentru moştenirea Împărăţiei lui Dumnezeu”.
Înalt Preasfinţia Sa continuă cu întrebări provocatoare: „Credem oare, din toată inima, că Cristos a venit pentru mântuirea noastră, şi că este unicul Domn şi Răscumpărător? Nu cumva diluăm convingerile acestea cu atâtea false bucurii ale lumii, cu atâtea propuneri diavoleşti care ne menţin în derută şi nesiguranţă? Sărbătoarea Naşterii lui Cristos ne cheamă la reflecţie matură şi profundă asupra relaţiei personale şi comunitare cu El. Să ne înspăimânte gândul că este potrivit să-L alungăm din inimi, din familii, din legăturile dintre noi, din şcoală, din societate sau din ţara noastră!”
„Aşa precum se ştie, din octombrie, anul acesta, şi până în octombrie, anul viitor, Biserica întreagă este angajată în redescoperirea, aprofundarea şi asimilarea învăţăturii despre Sfânta Euharistie, ca fiind centrul şi culmea vieţii ei”. IPS Lucian adaugă: „Pe Isus, Pruncul născut în staulul Betleemului, Euharistia noastră, îl adorăm dimpreună cu Maria Preacurata, Mama Lui şi a noastră. Pe tot parcursul celor două milenii de creştinism, Biserica a înţeles şi a învăţat neîntrerupt că `Cea plină de har` a fost răscumpărată încă de la zămislirea ei în pântecele strămoaşei Ana”, amintind astfel şi de aniversarea celor 150 de ani de la proclamarea dogmei Neprihănitei Zămisliri.
Mitropolitul greco-catolic profită de această ocazie pentru a mai aminti alte două aniversări ale Bisericii Române Unite cu Roma. Este vorba despre Jubileul celor 250 de ani de la întemeierea de către Episcopul Petru Pavel Aron a primelor şcoli sistematice româneşti. „Să ne preocupe, părinţi, Biserică, stat, aşa cum i-a preocupat pe toţi dascălii Blajului, situaţia copiilor şi a tinerilor noştri, pentru a se forma prin studiu temeinic şi educaţie sănătoasă, drept buni creştini şi oameni buni”.
Cealaltă aniversare este legată de „marele episcop mărturisitor al credinţei, Dr. Alexandru Rusu, primul episcop al Maramureşului şi Mitropolitul ales al Bisericii noastre, dar nerecunoscut de statul comunist, pe care l-am sărbătorit, la Baia Mare, în zilele de 18-20 noiembrie, la 120 de ani de la naştere. El, dimpreună cu ceilalţi mărturisitori, să vegheze de sus la viaţa noastră de credinţă, credinţă pe care să avem tăria de a o mărturisi cu cuvântul şi cu fapta.”
