Familia creştină – supliment de Crăciun
15.12.2004, Bucureşti (Catholica) - „Bucuria cea mai mare pe care o celebrăm în sărbătoarea înstelată a Naşterii Domnului este miracolul vieţii încredinţat familiei; uimirea cu care descoperim că demnitatea familiei este deosebit de înaltă, prin faptul că, urmându-şi vocaţia, devine `Sanctuar al vieţii`”, spune Marina Fara în editorialul suplimentului de Crăciun al revistei „Familia creştină”. Acest număr special de Crăciun al revistei este orientat în principal spre această sărbătoare atât de dragă familiilor, şi de asemenea spre tema vieţii, a apariţiei ei într-o familie, pe care Naşterea Domnului ne-o aduce în atenţie.
De la rubrica Familia şi viaţa semnalăm interviul cu Philip Lawler, editorul agenţiei de ştiri CWNews (Catholic World News), şi al revistei Catholic World Report – ambele bine cunoscute şi respectate în America -, căsătorit şi tată a şapte copii: „Când voi muri şi voi sta înaintea lui Dumnezeu pentru a da socoteală de viaţa mea, nu cred că El mă va întreba despre tirajul revistei. Mă va întreba, în primul rând, dacă am fost un soţ şi un tată bun. Aceasta este viaţa mea; munca mea profesională vine pe locul doi.”
Cadourile fac subiectul a două articole. În „Un dar frumos de Crăciun?”, Maria Goţia oferă sugestii de daruri „care anume să aibă atât rolul de a exprima dragostea dintre membrii familiei, precum şi acela şi de a o cultiva în timp, chiar peste generaţii”. Iar sub titlul „Cu jucăriile… nu e de joacă!”, Radu şi Oana Capan atrag atenţia asupra faptului că „Darurile nu pot fi date nici ca recompensă, nici ca înlocuitori. Când primeşte jucăria, copilul trebuie să simtă că gestul vine dintr-o iubire curată, caldă, dezinteresată, care îi caută binele. Dacă va simţi aceasta, indiferent de valoarea materială a cadoului, copilul va primi un mesaj corect despre ce înseamnă a dărui, un mesaj care îi va fi de folos apoi pentru toată viaţa.”
La rubrica Spiritualitate sunt publicate „Reflecţii de Crăciun” semnate de Gerda Chişărău: „Putem să fim un sprijin pentru o femeie însărcinată; putem să-i învăţăm pe alţii câte ceva despre perversitatea contracepţiei; (…) putem să atenuăm un conflict într-o familie, din cauza unei sarcini neprogramate; şi mai ales putem să ajutăm concret o femeie cu un copil în pântece sau o familie binecuvântată cu mulţi copii!” De asemenea, mai putem citi o inedită „Scrisoare de avertisment pentru Isus”: „Să nu te naşti în Europa creştină: te-ar aşeza singur în faţa televizorului îndopându-te de floricele de porumb şi dulciuri şi te-ar educa să fii competitiv, un om al puterii şi al succesului, şi să fii un `lup` pentru ceilalţi copii – poate chiar africani, latino-americani sau asiatici. Tu care eşti Mielul smerit al slujirii.”
Revista mai include o poveste de Crăciun pentru copii; un „Test al iubirii” – o invitaţie adresată îndrăgostiţilor, logodnicilor, tinerilor căsătoriţi, de a reflecta asupra relaţiei lor; „Reţete pentru seara de Ajun”; activităţi de Crăciun pentru copii; scurte recenzii la filme care au premiera în România în luna decembrie; etc. Revista se găseşte de vânzare în principal în librării şi în parohii catolice, în peste 40 de localităţi din întreaga ţară. Dacă nu se găseşte şi în localitatea dumneavoastră, o puteţi comanda prin Internet, din Librăria electronică Presa Bună, de pe situl www.ercis.ro.
