Alegeri în Asociaţia generală a Românilor Uniţi
02.12.2004, Cluj-Napoca (Catholica) - Vineri, 26 noiembrie 2004, de la ora 16, în Sala festivă a Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla, a avut loc adunarea generală a Asociaţiei Generale a Românilor Uniţi (AGRU), la care au participat reprezentanţi din Eparhiile greco-catolice. Programul întâlnirii a inclus aniversarea a 75 de ani de la fondarea AGRU, prin rememorarea anumitor momente semnificative din istoria asociaţiei.
Preşedintele AGRU, dl Adrian Popescu, a prezentat apoi bilanţul activităţilor asociaţiei în perioada 2000-2004, după care a urmat alegerea noii conduceri şi discuţii cu privire la planurile de viitor ale asociaţiei. Noul preşedinte al AGRU este dr. Alexandru Cistelecan, cadru universitar, cunoscut critic literar şi redactor-şef al revistei Vatra a Uniunii Scriitorilor din Târgu Mureş.
