Cristos restaurează pacea prin răscumpărare
24.11.2004, Vatican (Catholica) - Imnul din Epistola către Coloseni a fost tema catehezei pe care Sfântul Părinte a ţinut-o astăzi în cadrul audienţei generale din Aula Paul al VI-lea. Papa Ioan Paul al II-lea a spus că în acest imn cristologic noi preamărim „figura glorioasă a lui Cristos, inima liturgiei şi centrul întregii vieţi a Bisericii”. În imn „recunoaştem spiritul credinţei şi rugăciunea vechii comunităţi creştine.” Cristos, a continuat Papa, „este celebrat ca `primul născut al întregii creaţii`, adică creat înaintea omului, afirmând astfel eternitatea sa, ce transcende timpul şi spaţiul”. Dacă Cristos este „superior întregii creaţii, la fel este şi Creatorul său. De aceea, El poate fi văzut ca `imagine a Dumnezeului cel invizibil`, care este aproape de noi prin gestul său creator”.
Papa a subliniat faptul că „Cristos, în `plenitudinea` sa, dar de asemenea prin vărsarea sângelui său pe Cruce, `reconciliază şi reface pacea` cu creaţia, cerurile şi pământul. El le aduce înapoi, la condiţia originală, recreând armonia originală, dorită de Dumnezeu conform planului său de iubire şi de viaţă. Creaţia şi răscumpărarea sunt, de aceea, legate ca etape ale aceluiaşi eveniment unic al mântuirii.” Înainte de audienţă, Sfântul Părinte a salutat pe 3.500 de tineri şi studenţi italieni aflaţi în Bazilica San Pietro. După ce le-a amintit că duminica trecută s-a celebrat Solemnitatea Cristos Regele, el le-a spus: „Fie ca Isus să vă fie pentru totdeauna centrul vieţii! Să vă fie lumină şi călăuză în toate deciziile pe care le veţi lua; participanţi cu generozitate cu mărturia voastră la construirea Împărăţiei lui Dumnezeu de dreptate şi pace.”
