Papa îşi aminteşte cu iubire de Cardinalul Aramburu
23.11.2004, Vatican (Catholica) - Papa Ioan Paul al II-lea l-a amintit pe decedatul Cardinal argentinian Juan Carlos Aramburu pentru „viaţa sa lungă de totală dedicare lui Dumnezeu şi în slujba Bisericii”. Cardinalul în vârstă de 92 de ani a suferit un atac de cord fatal în ziua de joi, 18 noiembrie 2004, la reşedinţa sa privată din Buenos Aires. Era împreună cu secretarul său particular, Mons. Miguel Ángel Irigoyen, care i-a administrat Sacrament Maslului.
Într-o telegramă trimisă Cardinalului Jorge Bergoglio, Arhiepiscop de Buenos Aires, Papa a spus: „Profund întristat la aflarea veştii morţii preaiubitului nostru Cardinal Juan Carlos Aramburu, Arhiepiscop emerit de Buenos Aires, după o lungă viaţă de totală dedicare lui Dumnezeu şi în slujba Bisericii, trăind în cumpătare şi remarcându-se prin prudenţă şi integritate, doresc să îmi exprim condoleanţele faţă de Dvs, faţă de Episcopul auxiliar, clerul, comunităţile religioase şi laicii din această Arhidieceză”.
Sfântul Părinte a adăugat: „În aceste momente de durere, când comunitatea eclesială din Buenos Aires şi atât de mulţi credincioşi argentinieni deplâng moartea păstorului lor iubit, reamintind participarea sa la Conciliul Vatican II, slujirea sa adusă Bisericii universale, precum şi primirea pe care mi-a făcut-o în timpul călătoriei mele pastorale în Argentina din 1987, sunt bucuros împart cu afecţiune binecuvântarea apostolică mângâietoare, ca un semn de speranţă în victoria Domnului înviat”.
Născut în provincia argentiniană Cordoba, Juan Carlos Aramburu a fost numit Arhiepiscop de Buenos Aires şi primat al ţării în aprilie 1975. A fost creat Cardinal de către Papa Paul al VI-lea, în mai 1976. La 11 februarie 1987, şi-a prezentat demisia din funcţia de Arhiepiscop de Buenos Aires, pentru că ajunsese la vârsta prevăzută de normele canonice, însă Papa Ioan al Paul II-lea a aceptat demisia doar după trei ani.
