IPS Anania acuză Patriarhia de partizanat politic
02.11.2004, Cluj-Napoca (Catholica) - În ediţia de marţi, 2 noiembrie 2004, Evenimentul zilei publică o ştire, semnată de Cristian Oprea, în care se arată că Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, IPS Bartolomeu Anania, acuză Patriarhia Română, într-o scrisoare adresată Patriarhului Teoctist, de partizanat politic. Motivul scrisorii îl reprezintă comunicatul Patriarhiei, apărut exact în ziua începerii campaniei electorale, în care candidatul PNL-PD la funcţia de preşedinte al României, Traian Băsescu, era taxat pentru opiniile sale referitoare la legalizarea prostituţiei şi a căsătoriilor homosexuale.
IPS Bartolomeu, deşi recunoaşte justeţea creştină a punctului de vedere exprimat de Patriarhie, îi atrage atenţia Preafericitului Teoctist că însăşi BOR, prin acel comunicat, a încălcat Decizia Sfântului Sinod prin care întreg clerului ortodox îi era interzisă cu desăvârşire implicarea, în orice fel, în politică. Comunicatul focalizat nominal „asupra unei persoane care, dincolo de inerentele noastre rezerve, deţine nu doar calitatea de primar general al Capitalei, dar şi pe acelea de şef al unui partid politic şi de candidat oficial la preşedinţia Romaniei, nu poate evita concluzia că Patriarhia Română se implică părtinic în competiţia politică”, subliniază IPS Anania.
