LC: Campionul reformei
09.02.2009, SUA (Catholica) - „Un sfânt, reformator, cardinal, apologet, arhiepiscop şi neobosit păstor, Sf. Carol Boromeul a reconstruit Biserica de la Milano în secolul şaisprezecelea şi a fost una dintre cele mai mari figuri ale reformei catolice. Pentru catolicii care muncesc să reînnoiască astăzi Biserica din faţa unei culturi ostile, Boromeul stă ca un campion de reînnoire autentică, ca un blând, dar determinat sfânt şi ca un puternic purtător de cuvânt pentru revigorarea preoţiei prin zel, angajament în adevăr, precum şi atragerea de seminarişti credincioşi. Mai presus de toate, el este un motiv pentru catolicii de astăzi de a îmbrăţişa reforma catolică şi pe acei eroici bărbaţi şi femei care au condus-o”.
Aşa ni-l prezintă revista Lumea Catholica, în numărul din ianuarie 2009, pe Sf. Carol Boromeul, într-un material al cărui autor este Matthew E. Bunson, tradus de Mihai Floran. Unchiul lui Carol Boromeul a fost Cardinalul Giovanni Angelo de Medici, care a fost ales în 1559 Papă, luându-şi numele de Pius al IV-lea. La scurt timp, „Carol a fost citat la Roma, numit administrator al Statelor Papale şi Cardinal-Diacon. Acesta a fost, desigur, un caz de nepotism, însă pontiful nu a fost implicat în corupţie sau favoritism. El i-a recunoscut talentul lui Carol şi l-a vrut în apropierea sa”. „Carol a primit permisiunea de a fi hirotonit preot în magnifica bazilică Santa Maria Maggiore de la Roma, în 4 septembrie 1563. Cu bucurie a celebrat prima lui Sfântă Liturghie în sărbătoarea Mariei în Bazilica Sf. Petru. Decizia lui era acum finală – urma să trăiască şi să moară doar pentru Cristos. În 7 decembrie 1563, în sărbătoarea Sf. Ambroziu, Carol a fost consacrat episcop în Capela Sixtină”.
„Carol a fost credincios în munca sa faţă de nevoile Bisericii Universale. Ca arhiepiscop de Milano, a dorit de asemenea să servească credincios… Unul dintre primele eforturi pe care Carol le-a făcut în calitatea de arhiepiscop a fost acela de a restaura aspectul ordinii liturgice. Acest lucru se realizează prin efectuarea de vizite la cele mai dezorganizate şi problematice parohii şi în timp vizitele au devenit o caracteristică permanentă a episcopatului său. O atenţie particulară a acordat-o propriei catedrale şi capitlului diecezan. A fost ferm convins că preoţii trebuie să îşi respecte jurămintele şi trebuie să fie exemple pentru credincioşi. Când nu erau, era atât de determinat încât ei trebuiau să fie înlăturaţi din serviciul preoţesc… Şocat de spiritualitatea laxă a propriilor preoţi, fără a menţiona ignoranţa lor pastorală şi teologică, arhiepiscopul s-a axat pe o formare bună preoţească. El a fondat colegii, seminarii şi alte instituţii pentru formarea noilor preoţi”.
