Abstinenţa în centrul unei discuţii mondiale despre SIDA
13.07.2004, Bangkok (Catholica) - Remarci ale preşedintelui Ugandei la întâlnirea privind SIDA, eveniment desfăşurat la Bangkok, a reaprins luni controversa privind abstinenţa versus prezervative. Preşedintele Yoweri Museveni, a cărui ţară este singura ce a înregistrat un succes în lupta împotriva SIDA prin politica oficială pro-abstinenţă, a declarat că abstinenţa funcţionează ori de câte ori este practicată.
„Consider prezervativele ca fiind o improvizaţie şi nu o soluţie”, a declarat Museveni delegaţilor în cea de-a doua zi a celei de-a XV-a Conferinţă Internaţională despre SIDA. Oficialii ugandezi promovează un model numit ABC (A de la Abstinenţă; B de la Being faithful, adică a fi fidel; şi C de la Condoms, adică prezervativ, care vine doar după primele două). În schimb el a îndemnat la „relaţii bazate pe iubire şi pe încredere în schimbul neîncrederii instituţionalizate, promovate de prezervativ”. Statisticile arată că doar 6% din populaţia de 26,5 milioane de locuitori ai Ugandei este infectată cu SIDA, faţă de 30% în anii 1980.
Barbara Lee a fost singurul membru al congresului american care a participat la eveniment. Ea a criticat administraţia Bush şi abordarea pro-abstinenţă. „Într-o eră în care cinci milioane de persoane se îmbolnăvesc de SIDA an de an, iar femeile şi fetele au de prea puţine ori posibilitatea de a se abţine, abstinenţa până la căsătorie nu este doar iresponsabilă, ci chiar inumană. Abţinerea de la sex nu este întotdeauna posibilă şi de aceea singur lor speranţă în prevenirea infecţiei cu SIDA este folosirea prezervativelor.”
