Actele homosexuale nu pot fi justificate moral
13.07.2004, Madrid (Catholica) - „Existenţa persoanelor care experimentează atracţia exclusivă sau predominantă spre persoane de acelaşi sex este un fapt, ale cărui cauze nu sunt întotdeauna bine cunoscute”, a declarat Arhiepiscopul Elias Yanes de Zaragoza, Spania, dar „existenţa acestor tendinţe nu anulează libertatea şi responsabilitatea omului, şi nu poate justifica moral un comportament homosexual.” Afirmaţia a apărut în rubrica săptămânală pe care Arhiepiscopul o semnează în ziarul diecezan.
Înclinaţiile persoanelor homosexuale „nu pot fi condamnate din punct de vedere etic” şi pentru mulţi constituie „o adevărată încercare”, dar „comportamentul homosexual, pe de altă parte, nu poate fi etic acceptat”. Tradiţia creştină „a afirmat dintotdeauna şi fără echivoc” faptul că comportamentul homosexual „contrazice adevărul despre bărbat aşa cum este el arătat de raţiunea naturală şi de revelaţia dumnezeiască.” Cu toate acestea, „independent de orientarea sexuală sau comportamentul sexual al cuiva, fiecare are o demnitate ca persoană creată după chipul şi imaginea lui Dumnezeu, iar persoanele homosexuale, ca persoane umane, au aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi” şi trebuie să fie „tratate cu respect”, a adăugat el.
Episcopul Yanes a subliniat de asemenea în rubrica sa: „căsătoria nu este doar o altă uniune între persoane umane”. Căsătoria şi uniunile homosexuale sunt „două realităţi esenţial diferite din punct de vedere antropologic şi etic”. „Nici o ideologie sau legislaţie nu poate să şteargă din spiritul uman certitudinea că în realitate căsătoria există doar între două persoane de sex opus care, prin dăruire personală reciprocă, se îndreaptă pe o cale bună spre comuniunea dintre persoane şi procrearea şi educarea copiilor.”
De aceea „în nici un fel nu este admisibil pentru Biserică să facă uniunile homosexuale echivalente cu căsătoriile”, şi mai mult, „orice egalitate juridică a uniunilor homosexuale cu căsătoriile înseamnă a le acorda primelor statutul unei instituţii sociale, ceea ce nu corespunde în nici un fel cu realitatea lor antropologică”. Transcendenţa iubirii conjugale dintre un bărbat şi o femeie este ceea ce dă căsătoriei dimensiunea socială, instituţională şi juridică, şi, în acelaşi timp, „având şi crescând copii, contribuie la creşterea şi stabilitatea societăţii într-un mod ce nu poate fi înlocuit”. De aceea „trebuie să aibă recunoaşterea şi sprijinul statului”.
