Categorie: Biserica Romano-Catolică
„Acum, la începutul anului şcolar, ne uităm cu bucurie înapoi la vacanţa ce a trecut şi îi mulţumim lui Dumnezeu pentru această perioadă când ne-am odihnit şi ne-am recreat trupeşte şi sufleteşte”, scrie pr....
„Crucea este o pune între timp şi veşnicie. Dacă credem în semnul acesta pe care Cristos a murit, noi vom muri, dar, cum spune Evanghelia, vom trăi totuşi în Dumnezeu şi pentru Dumnezeu”, afirmă...
„În ciuda previziunilor pesimiste ale unora, iată că am ajuns la numărul 18”, scrie pr. Alois Moraru în numărul ce marchează „majoratul” revistei „Paşi spre fericire”, publicaţie ce apare în parohia romano-catolică Fericitul Ieremia...
Centrul Diecezan de Tineret Timişoara are de ceva vreme un viu colorat sit, www.juvtm.ro, în română, engleză, şi în curând şi în maghiară şi germană (să nu uităm că Dieceza de Timişoara este cea...
În cadrul Custodiei „Fericitul Ieremia” a Fraţilor Minori Capucini, în ziua de sâmbătă, 23 septembrie 2006, la ora 11.00, a avut loc sfinţirea noului convent din Roman, dedicat Sfântului Padre Pio din Pietrelcina. Sfânta...
Editura „Sapientia” din Iaşi anunţă apariţia în colecţia „Spiritualitate” a cărţii „În braţele Mariei”, scrisă de Slawomir Biela. În prezentarea cărţii, publicată pe situl www.ercis.ro, Mons. Anton Despinescu vorbeşte despre Mişcarea Familiilor de Nazaret,...
„Un grup de pelerini din Dieceza de Iaşi, la care s-au adăugat şi alţii din Arhidieceza de Bucureşti, Spania şi Italia, între 7 şi 11 septembrie 2006, au avut fericirea să urce până la...
În colecţia „Diverse” a Editurii Sapientia, a Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi a apărut cartea „A trăi în speranţă – A da speranţă”, scrisă de Albert Holenstein. „Evanghelia este destinată tuturor oamenilor!”, ne aminteşte...
Editura „Sapientia” din Iaşi anunţă apariţia cărţii „Preoţia în acţiunea de sfinţire a omenirii” a pr. Iosif Enăşoae. Prezentând motivaţia care l-a condus la a scrie această carte, pr. Enăşoae aminteşte o afirmaţie a...
Editura Sapientia a Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi anunţă apariţia cărţii „Viaţa sfintei Tereza din Avila”, scrisă de Bernard Sesé şi tradusă în limba română de Mala Bărbulescu. Cartea este publicată în colecţia „Vieţile...